Un comitet britanic propune menținerea restricțiilor pentru români și bulgari pe piața muncii



Comitetul de Consiliere privind Migrația din Marea Britanie recomandă menținerea restricțiilor pentru românii și bulgarii care vor să se angajeze în Regat, considerând că ridicarea lor ar avea un impact negativ asupra pieței muncii, arată concluziile celui mai recent raport al forului consultativ.
„Considerăm că există un risc de creștere a fluxului de persoane de origine română sau bulgară, iar o astfel de schimbare ar putea avea consecințe negative pe piața muncii din Marea Britanie”, se precizează în cel mai recent raport al comitetului, dat publicității joi, la Londra.
Autorii documentului afirmă că ridicarea restricțiilor de angajare a românilor și bulgarilor ar însemna o creștere a riscului amintit anterior. Totuși, membrii comisiei admit că eventualul impact pe care l-ar avea ridicarea restricțiilor ar fi mic în comparație cu cel al recesiunii și crizei și situației economice globale, însă, cu toate acestea, ar putea fi considerate „semnificative”.
„La întrebarea privind existența unei tulburări serioase a pieței muncii din Marea Britanie în prezent, răspunsul nostru este da. Referitor la problema menținerii restricțiilor pentru români și bulgari pe piața muncii, considerăm că acestea pot ajuta la contracararea apariției de probleme serioase pe piața muncii”, se precizează în raport.
Autorii notează, în final, că momentul la care restricțiile vor fi ridicate nu poate fi estimat.
Într-o rezoluție adoptată de Parlamentul European săptămâna trecută se arată că toate statele UE trebuie să permită accesul bulgarilor și românilor pe piața forței de muncă până la sfârșitul lui 2011, înaintea termenul-limită din 2013.
Deputații europeni solicită astfel statelor membre să își revizuiască regulile privind perioadele de tranziție înaintea deschiderii accesului pe piața muncii și solicită țărilor care încă impun restricții cetățenilor bulgari și români să le elimine până la sfârșitul lui 2011, înainte de termenul-limită final din 2013 prevăzut în tratatul de aderare la UE.
Pe termen lung, aceste restricții pot avea un impact negativ asupra valorilor și drepturilor fundamentale prevăzute în tratatele UE, cum ar fi libera circulație, non-discriminarea, solidaritatea și egalitatea în drepturi, consideră deputații europeni.
Ministrul Muncii, Sulfina Barbu, afirma atunci că speră ca mesajul Parlamentului European să ajungă la guvernele statelor membre ca argument că nu există justificare pentru menținerea restricțiilor.
Restricții la angajarea muncitorilor români sunt existente încă în 11 dintre 26 de state membre, printre care Marea Britanie, Austria, Belgia, Franța, Luxemburg, Malta, Olanda sau Spania.
Conform Tratatului de Aderare a României, până în 2014 există o perioadă de tranziție în care fiecare stat membru trebuie să liberalizeze gradual accesul muncitorilor români pe piața muncii.
Ambasadorul Marii Britanii la București, Martin Harris, declara, în urmă cu două zile, pentru MEDIAFAX, că Guvernul britanic va adopta până la sfârșitul acestui an o decizie privind restricțiile pe piața muncii pentru cetățenii români, pe baza unui raport care va fi publicat în luna noiembrie de către comitetul de experți independenți.
El preciza că experții, care formează Comitetul de Consiliere pe probleme de Migrație, au luat deja legătura cu ambasada României și cu cea a Bulgariei, pentru a obține informații din partea ambelor state pe baza cărora să evalueze impactul potențial al ridicării restricțiilor pe piața muncii, și urmează să înainteze Guvernului britanic un punct de vedere chiar în această lună.
„Noi luăm o decizie pe baza analizei unor experți independenți. Există un comitet în Marea Britanie, Comitetul de consiliere pe probleme de imigrație, format din specialiști în piața muncii, iar Guvernul britanic le cere acestora un punct de vedere în primul rând cu privire la impactul potențial al ridicării restricțiilor. Mă aștept ca raportul comitetului să fie publicat chiar în această lună, pentru ca Guvernul britanic să ia o decizie până la finalul acestui an”, a spus Harris.