Post ocupat

Un comisar de la „Economic”, noul șef al Poliției Rutiere

Serviciul de Poliție Rutieră al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava are un nou șef, în persoana comisarului Liviu Sfichi, fost șef de birou în cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor. Acesta a câștigat postul în urma unui concurs desfășurat ieri, la sediul IPJ Suceava, victoria acestuia fiind o mare surpriză în condițiile în care l-a avut drept contracandidat pe comisarul șef Laurențiu Hermeniuc, cel care activează de foarte mulți ani la Poliția Rutieră și cel care a asigurat interimatul postului de conducere după pensionarea comisarului șef Romeo Butnariu, ultimul șef al serviciului.
Un al treilea candidat la acest post a fost inspectorul Cezar Poenaru, actualul șef al Poliției orașului Vicovu de Sus.
Rămâne de văzut cum se va descurca comisarul Liviu Sfichi în noua funcție, mai ales în condițiile în care nu provine din rândul oamenilor legii care au activat în domeniul poliției rutiere.
Mai trebuie spus că în condițiile în care numărul de accidente rutiere crește de la an la an, Serviciului Rutier este o prioritate pentru conducerea IPJ Suceava.
În luna decembrie a anului trecut a mai fost organizat un concurs pentru șefia Poliției Rutiere, însă atunci nici unul dintre cei trei candidați (printre ei s-a aflat și comisarul Sfichi) nu a fost declarat admis.

Recomandări

Coloana de TIR-uri la ieșirea din țară prin vama Siret se întinde pe 3,5 kilometri. Partea ucraineană are dificultăți operaționale din cauza întreruperii energiei electrice

În contextul codurilor galbene de vreme rea, prefectul a dispus activarea a cinci puncte de control rutier pentru verificarea echipării de iarnă a vehiculelor

Trei examinatori și șase instructori auto, trimiși în judecată pentru corupție generalizată pentru permise în ”era” post-Obreja