Ceva putred

Un colonel de la Jandarmi, acuzat de furtul a două mașini



Colonelul Cristian Melinte recunoaște că a dus ilegal mașinile la dezmembrări, dar nu și că le-a furat
Colonelul Cristian Melinte recunoaște că a dus ilegal mașinile la dezmembrări, dar nu și că le-a furat

Hoț de mașini sau victima unei înscenări? Este întrebarea la care trebuie să răspundă procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, într-un dosar bizar. Doi foști jandarmi îi acuză pe un colonel activ din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Suceava și un subaltern de-al acestuia că le-au furat două rable pe care le-au valorificat la dezmembrări. În apărarea sa, colonelul susține că a transportat mașinile pentru cei doi, ca o favoare. În plus, ar fi plătit bani pe cele două autoturisme, pe care le-a transportat cu un camion până la dezmembrări. Interesant este însă cum au ajuns aceste mașini să fie dezasamblate, fără ca la fier vechi acestea să fie predate cu vreun act. Operațiunea de încărcare a uneia dintre mașini a fost surprinsă de o cameră video, imagini din care se vede explicit cum locotenent-colonelul Cristian Melinte participă la ridicarea unui autoturism marca VW Golf, în care intră prin portbagaj.
Mașinile au dispărut din locul unde fuseseră parcate în mai puțin de 24 de ore
Povestea a început în urmă cu câteva luni, când doi foști jandarmi, Valentin Ujeniuc și Andrei Timofte, au cumpărat două autoturisme, pe care intenționau să le ducă la dezmembrări pentru a obține ceva bani. Au cumpărat un VW Golf II, din Dărmănești, și o Dacie 1310, din Pătrăuți. Au dus prima mașină până într-o benzinărie dezafectată din Pătrăuți, iar cea de-a doua mașină în fața unei discoteci din aceeași localitate. „Golful l-am putut duce până în Peco de la Pătrăuți, iar Dacia am cumpărat-o din Pătrăuți și am parcat-o la Intersebi, în localitate, în centru. Le-am lăsat acolo, urmând ca a doua zi să le ducem pentru programul Rabla”, ne-a povestit Valentin Ujeniuc, unul dintre cei doi foști jandarmi. În acea zi, prin localitate a trecut colonelul Cristian Melinte, din cadrul IJJ Suceava, care a mers să ia un tânăr din Pătrăuți să-i muncească pe lângă casă. L-a întrebat pe acesta dacă știe ale cui sunt mașinile, iar acesta a ridicat din umeri.
A doua zi, când cei doi noi proprietari au venit să ridice mașinile, ia-le de unde nu-s! S-au întâlnit apoi cu tânărul care a muncit în gospodăria lui Melinte, iar acesta le-a povestit ce s-a întâmplat cu o zi mai devreme. „Am fost cu prietenul meu la el (n.a. la col. Melinte) să-l întreb de mașini și o recunoscut că le-a luat el și a spus că o să mi le plătească, să-l așteptăm un pic de bani, că nu a știut că sunt ale noastre”, a declarat Valentin Ujeniuc.
Golf-ul, găsit în curtea unei firme de dezmembrări
Cei doi foști jandarmi susțin că, imediat după ce au constatat că mașinile le-au fost furate, au mers pe la toate firmele de dezmembrări din Suceava. Au găsit Golful în curtea unei firme de dezmembrări din Ițcani, de pe malul râului Suceava. Au filmat mașina și i-au întrebat pe proprietarii firmei de unde au autoturismul, însă nu au primit nici un răspuns.
Colonelul Melinte le-a spus celor doi că într-o lună de zile o să le dea banii pe cele două mașini, urmând să încaseze banii pentru solda de haine. Cum timpul a trecut, iar cei doi nu și-au văzut banii, a urmat o reclamație de furt depusă la poliție.
Andrei Timofte, celălalt fost jandarm, a declarat: „L-am iertat, pentru că ne-a spus că are o rată mare la bancă. După o lună de zile ne-a mai amânat încă două săptămâni, după care nu a mai răspuns la telefon. La poliție a fost chemat și el, iar ofițerul de la judiciar i-a explicat acestuia că noi urmează să depunem o plângere. El ne-a spus că ne-a plătit suma de două milioane jumătate de lei vechi să ne ducă mașinile la fier vechi, fapt care nu este adevărat, deoarece o platformă între Pătrăuți și Burdujeni nu este mai mult de 500.000 de lei”.
Melinte recunoaște că a dus ilegal mașinile la dezmembrări, dar nu și că le-a furat
Dosarul a ajuns la Secția de Poliție Botoșana, acolo unde a stat mai bine de o lună. A fost chemat să dea declarație și colonelul Cristian Melinte, care le-a povestit polițiștilor că este nevinovat și că cei doi foști jandarmi i-au înscenat totul. Colonelul Melinte le-a spus anchetatorilor că el a transportat mașinile la rugămintea lui Ujeniuc și că s-ar fi înțeles verbal cu acesta. Totuși a recunoscut că a dus mașinile la dezmembrare fără a avea actele autoturismelor.
Colonelul Melinte a declarat: „Eu am avut treabă doar cu Ujeniuc. El mi-o zis să le duc la fier vechi, eu le-am dus la fier vechi, eu mi-am luat partea mea, i-am dat partea lui…” Întrebat de reporter cum de a luat mașinile în condițiile în care nu avea actele autoturismelor de la cei doi proprietari, acesta a adăugat: „Păi la ei (n.r. – sunt actele), că doar nu-mi trebuia mie actele. Ujeniuc a zis –«Băi, îs a mele. Tu ai camionul, poți să le duci, da sau nu?» Ujeniuc mă știe de 11 ani de zile. O fost o înțelegere între mine și Ujeniuc. Celălalt o stat ascuns și m-o filmat”,ne-a declarat colonelul Melinte.
Partea ofițerului pentru cele două mașini transportate la dezmembrări a fost cinci milioane de lei vechi.
Melinte susține că ar fi fost șantajat
Potrivit ofițerului de jandarmi, totul i s-ar trage de la faptul că i-ar fi aplicat în trecut o sancțiune disciplinară unuia dintre cei care îl acuză, însă nu s-ar fi gândit niciodată că se va ajunge la așa ceva. Melinte susține că cei doi au vrut să-l șantajeze și că i-au cerut, pentru a nu merge la poliție, 5.000 de euro. „La prima fază când o fost treaba, mie mi-au spus că vor 5.000 de euro «ca să nu mă vadă legat», așa spuneau. Apoi la poliție deja au scăzut la 40 de milioane de lei vechi”, a precizat ofițerul din cadrul IJJ Suceava. CristianMelinte susține că a făcut o sesizare la poliție cu privire la șantaj, însă nu a mai primit nici un răspuns din partea celor de la IPJ.
Ce se vede pe imaginile video
În timpul realizării demersului jurnalistic în acest caz, ne-au survenit câteva fișiere video care surprind cu lux de amănunte momentul în care colonelul Cristian Melinte pleacă cu autoturismul VW Golf din Pătrăuți. Pe imagini se poate vedea cum acesta, însoțit de încă o persoană, vine la mașină, verifică ambele portiere, după care intră prin portbagajul mașinii pentru a o deschide din interior. Încearcă apoi să urce mașina într-un camion, cu ajutorul unui troliu montat în interiorul acestuia. Numai că se rupe șufa, iar operațiunea de încărcare eșuează. Apoi leagă Golful de camion, ajutorul lui Melinte se urcă la volanul autoturismului și pleacă cu el pe DN 2 tras la șufă.
Camionul cu care a fost tractat autoturismul VW Golf se află în curtea casei lui Melinte
Camionul cu care a fost ridicat autoturismul marca VW Golf se află parcat în curtea casei colonelului de jandarmi și este înmatriculat în județul Neamț. Interesant este faptul că în interiorul acestuia este montat cel mai probabil un troliu pentru tractat mașini. Acum dosarul se află pe masa procurorilor care vor trebui să ia o decizie cu privire la acuzațiile de furt formulate de foștii jandarmi.
Paul Ciurari



Ridicarea uneia dintre mașini a fost filmată, dar ofițerul susține că avea acceptul proprietarilor
Ridicarea uneia dintre mașini a fost filmată, dar ofițerul susține că avea acceptul proprietarilor
Colonelul Cristian Melinte recunoaște că a dus ilegal mașinile la dezmembrări, dar nu și că le-a furat
Colonelul Cristian Melinte recunoaște că a dus ilegal mașinile la dezmembrări, dar nu și că le-a furat