Un „cocteil” miraculos, alcătuit dintr-un medicament contra diabetului și un pahar de vin roșu, ar putea preveni declanșarea maladiei Alzheimer care afectează milioane de persoane în vârstă, potrivit unui studiu publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences, relatează dailymail.co.uk.
Având un cost zilnic de doar câteva centime, acest cocteil pare să aibă capacitatea de a menține sănătatea creierului la vârsta a treia, împiedicând în anumite cazuri apariția demenței și stopând în alte cazuri evoluția acestei boli, afirmă medicii britanici.
Medicamentul este creditat cu numeroase beneficii pentru sănătate, inclusiv cu posibilitatea de a prelungi viața, iar cercetătorii de la Universitatea Dundee speră că descoperirea lor să aducă o rază de speranță pentru milioane de persoane aflate la vârsta a treia.
Cocteilul miraculos conceput de cercetătorii britanici conține metformin și resveratrol.
Medicamentul metformin este utilizat pe scară largă de peste 50 de ani pentru a controla concentrația de zahăr din sânge, în cazul pacienților suferind de diabet de tipul 2. Potrivit unor studii recente, acest medicament ar avea și alte proprietăți benefice, inclusiv capacitatea de a prelungi viața.
Resveratrolul, unul dintre „ingredientele miraculoase” din vinul roșu, este și el considerat un „elixir al vieții”, iar potrivit unor studii recente, ar avea capacitatea de a combate eficient numeroase afecțiuni grave, inclusiv cancerul, dar și efectele negative ale îmbătrânirii.
Cercetătorii de la Universitatea Dundee au relevat faptul că metforminul se opune formării „dopurilor” toxice proteice care se formează în creierul pacienților suferind de Alzheimer și care cauzează distrugerea celulelor cerebrale implicate în mecanismul memoriei.
La rândul său, resveratrolul are un efect protector similar, iar atunci când sunt administrate împreună, cele două substanțe au capacitatea de a preveni sau chiar stopa evoluția maladiei Alzheimer.
Maladia Alzheimer și alte forme de demență afectează peste 800.000 de britanici, iar specialiștii consideră că numărul acestora se va dubla în decursul unei singure generații, datorită fenomenului de îmbătrânire a populației.