Un dispozitiv electronic implantabil a fost creat în Marea Britanie pentru a ajuta persoanele obeze să resimtă senzația de sațietate.
Acest senzor, o veritabilă „bijuterie” tehnologică, ar putea schimba viața persoanelor obeze. Doi cercetători de la Imperial College din Londra au creat un nou dispozitiv, denumit „i2MOVE”, care este capabil să analizeze mesajele emise de stomac pe parcursul zilei și să le convertească în semnale electrice pentru a întări senzația de sațietate la nivelul creierului, informează lefigaro.fr.
Unul dintre acești cercetători, profesorul Chris Taumazou, este un expert în noile tehnologii și este cunoscut pentru faptul că a creat primul implant cochlear pentru a restabili auzul, dar și un pancreas artificial pentru diabeticii de tipul 1. Grație acestor reușite, European Research Council a investit 7 milioane de euro în noul proiect al profesorului Chris Taumazou.
Deși cercetătorii britanici au preferat să rămână foarte discreți în ceea ce privește natura dispozitivului, ei au precizat că este vorba de un implant „inteligent” care poate să înregistreze și să analizeze semnalele chimice și electrice provenind de la stomac la nivelul nervului vag. Acesta din urmă face legătura între sistemul digestiv și creier. El controlează în mod inconștient eliberarea de hormoni digestivi, contracțiile peretelui intestinal și senzația de sațietate.
„Obiectivul nostru a constat în a fixa pe nervul vag o serie de electrozi legați la un senzor pentru a înregistra semnalele emise. Procedura se face la nivelul abdomenului prin coelioscopie, o metodă chirurgicală puțin invazivă. Atunci când pacientul se hrănește, dispozitivul va recunoaște semnalele specifice și va provoca o stimulare a nervului vag pentru a întări senzația de sațietate și să limiteze astfel cantitatea de alimente îngurgitate”, au explicat creatorii dispozitivului.
Ideea de a stimula nervul vag pentru reglementarea apetitului nu este una nouă. O companie americană produce deja un fel de „pacemaker” de sațietate, denumit VBLOC. Doi electrozi fixați pe același nerv emit cu regularitate o serie de impulsuri pentru a limita pofta de mâncare. Primele rezultate arată că abia jumătate dintre pacienți pierd circa 20% din surplusul de greutate cu ajutorul acestui dispozitiv. Acest rezultat este considerat totuși dezamăgitor, întrucât obiectivele proiectelor anti-obezitate sunt foarte înalte. „Trebuie ca pacientul să piardă jumătate din surplusul de greutate în doi ani, un obiectiv care este atins în procent de 80-85% din cazuri cu ajutorul chirurgiei”, explică medicul Salomon Benchetrit, specialist în chirurgia obezității la o clinică din Lyon.
Însă noul dispozitiv permite îmbunătățirea acestui concept, întrucât el întărește pur și simplu senzațiile naturale. „Aici nu mai este vorba de «a înșela» creierul creând artificial o senzație de sațietate permanentă, ci este vorba de a detecta această sațietate și apoi de a o amplifica la nivelul creierului”, precizează creatorii noului senzor.
Ei vor lansa primele teste pe animale. Provocarea constă în capacitatea noului dispozitiv de a descifra semnalele trimise de stomac pentru a le identifica pe acelea care sunt asociate cu sațietatea. Declarându-se foarte optimiști în legătură cu această primă etapă, cercetătorii britanici spun că vor începe primele teste pe oameni peste trei ani. Această tehnică ar permite apariția pe piață a unei alternative pentru chirurgie, care este invazivă, ireversibilă și care antrenează o modificare a comportamentelor alimentare.
Salomon Benchetrit consideră că noul concept este interesant în măsura în care „pacienții obezi vor să ajungă la starea de sațietate și cer o soluție pentru acest lucru”. Totuși, tehnica riscă să întâmpine câteva obstacole majore. Pe de o parte, stimularea cu regularitate a nervului vag va conduce la o desensibilizare a acestuia, iar pe de altă parte, digestia antrenează o serie de contracții puternice, care riscă să deplaseze electrozii. În plus, la fel ca și chirurgia, această tehnică nu tratează componenta compulsivă a maladiei, aflată cel mai adesea la originea procesului de îngrășare. „Obezitatea este înainte de toate o problemă comportamentală”, a reamintit profesorul Salomon Benchetrit.