Un cioban în vârstă de 95 de ani din localitatea hunedoreană Vâlcelele Rele, care are contract de muncă doar din anul 2008, deși lucrează de 70 de ani, a devenit șomer, începând de ieri, după ce a fost trimis în șomaj de către proprietarul turmei de oi, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Ștefan Grosu este cioban de peste 70 de ani, însă numai din anul 2008 a fost angajat cu carte de muncă de proprietarul unui turme de oi, pentru o stână din localitatea Ciula Mare, din Țara Hațegului, în județul Hunedoara.
Bătrânul a fost trimis în șomaj după ce turma de oi a fost dusă la câmpie pe timp de iarnă, urmând să fie reangajat în luna aprilie.
Ștefan Grosu a mers la Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă Hunedoara pentru a-și depune actele de șomaj și pentru a beneficia de banii de șomaj.
„La 91 de ani mi-a făcut proprietarul stânei unde am început să lucrez carte de muncă. Luna trecută, după ce oile au plecat la câmpie, mi-a spus că mă trimite în șomaj pe timp de iarnă și în primăvară, înainte de Paște, când se întorc oile, mă reangajează. Când m-am dus la birourile de la șomaj să-mi fac actele și-au făcut cruce. Au tot dat la telefoane la juriști ca să vadă dacă am dreptul la șomaj. Până la urmă azi (ieri – n.r.) am fost să-mi pun viză pe carnetul de șomaj”, a declarat Ștefan Grosu.
Angajații instituției nu au știut inițial dacă acesta are sau nu dreptul la bani de șomaj, dar ulterior s-au informat, iar de ieri a primit carnet de șomer, urmând să beneficieze și de 400 de lei lunar.
„Am rămas surprins cum un om la peste 90 de ani cum e el vrea în șomaj. Îndeplinește toate condițiile legale să ia somaj și nu are vechime de pensionare. Oricum, el vrea să fie reangajat și speră ca în lunile următoare să fie reangajat cioban”, a declarat directorul AJOFM Hunedoara, Vasile Iorgovan Velichi.
„Prima oară l-am angajat pe fiul lui și i-am făcut acte de muncă. Apoi mi-a spus și bătrânul că vrea și el acte. I-am făcut carte de muncă, însă pe timp de iarnă a fost mai greu și e mai puțin de lucru, așa că pe bătrân l-am trimis în șomaj. M-a căutat și mi-a spus că lui nu-i place să stea acasă și să-l reangajez ca să vadă de oi. O să încerc să-i fac din nou actele în luna aprilie. Se ține foarte bine pentru un om de vârsta lui”, a spus, la rândul său, cel care l-a angajat pe bătrân, Emil Părău, un om de afaceri din Valea Jiului are o stână cu peste o mie de oi.
Cei care îl cunosc pe ciobanul de 95 de ani spun că acesta este „sprinten ca o căprioară” și că se pricepe ca nimeni altul să strunească turma și să trimită câinii să întoarcă oile la stână.