Un chinez infirm, care cântă la pian cu degetele de la picioare, face senzație pe YouTube



Un tânăr chinez care are ambele brațe amputate a emoționat milioane de telespectatori interpretând la pian un fragment de muzică clasică cu ajutorul degetelor de la picioare, în cadrul ediției chineze a emisiunii-concurs TV care a făcut din Susan Boyle un star internațional, informează AFP.
Performanța tânărului Liu Wei, un chinez în vârstă de 23 de ani care și-a pierdut ambele brațe la vârsta de 10 ani, după ce a fost electrocutat în timp ce se juca de-a v-ați ascunselea, a emoționat până la lacrimi publicul emisiunii „China’s Got Talent”. Înregistrarea evoluției sale a fost vizionată de peste 200.000 de ori pe YouTube și pe alte site-uri chineze.
„Nu înțeleg de ce oamenii cred mereu că viața mea este oribilă doar pentru că nu am brațe”, a declarat Liu Wei pentru publicația Shanghai Daily. „Sunt un om fericit, care are o viață interesantă, la fel ca toți ceilalți tineri”, a mai spus acesta.
Liu Wei a început să ia lecții de pian la vârsta de 19 ani. Primul său profesor a renunțat, însă, la scurt timp, considerând că nimeni nu poate să cânte la pian cu degetele de la picioare.
Însă tânărul chinez a perseverat și a învățat singur, în secret, să cânte la pian.
Repertoriul său este limitat, din cauza dimensiunilor reduse ale degetelor de la picioare, a precizat tânărul din Beijing.
Acest lucru nu l-a împiedicat, însă, să impresioneze publicul prezent în studioul unde era înregistrată emisiunea „China’s Got Talent”, interpretând, pe 8 august, piesa „Mariage d’amour” de Richard Clayderman.
Liu Wei a fost selecționat printre cei 40 de finaliști ai acestei emisiuni-concurs și a fost comparat cu scoțiana Susan Boyle, devenită un adevărat star mondial după ce a interpretat o arie din „Mizerabilii” în cadrul emisiunii „Britain’s Got Talent”.
Liu Wei va apărea în următoarea ediție a emisiunii „China’s Got Talent”, prevăzută pentru 29 august.