Condamnare definitivă!

Un cetățean german care a provocat un accident mortal în Suceava a scăpat de pușcărie la instanța de apel



Un cetățean german care a provocat un accident mortal în Suceava a scăpat de pușcărie la instanța de apel
Un cetățean german care a provocat un accident mortal în Suceava a scăpat de pușcărie la instanța de apel

Un cetățean german care a provocat un accident cu consecințe dramatice în anul 2019 în județul nostru, pe DN 17, care leagă Suceava de Ardeal, în satul Molid, comuna Vama, a avut parte, în cele din urmă, de clemență din partea instanțelor sucevene, în primul rând pe fondul faptului că a scăpat de una din infracțiunile pentru care a fost judecat, cea de vătămare corporală din culpă, din cauza prescripției.
Magistrații de la Curtea de Apel Suceava l-au condamnat numai pentru ucidere din culpă, la 2 ani și 8 luni de închisoare, dar cu suspendarea executării pedepsei, pe durata unui termen de încercare de 2 ani de zile.
La Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, cetățeanul german primise 3 ani de închisoare cu executare.
Pedeapsa mai blândă vine oarecum firesc, având în vedere că acesta nu a avut circumstanțe agravante la producerea accidentului (alcoolemie, conducere fără permis etc).
Accidentul din iulie 2019 s-a produs după o pătrundere pe contrasens, cel mai probabil pe fondul oboselii accentuate.
Gunter Gruber, în vârstă de 56 de ani la acea vreme, din Germania, în timp ce conducea un VW Passat, pe direcția dinspre Vatra Dornei spre municipiul Suceava, a pătruns brusc cu mașina pe sensul opus de mers, unde a lovit frontal un VW Tiguan la volanul căruia era Neculaie Sava, în vârstă de 61 de ani, viceprimarul din Cacica la acea vreme.
Pompierii militari deplasați la fața locului au constatat că în prima mașină erau un bărbat și o femeie (soț și soție), în timp ce în a doua, condusă de viceprimar, erau patru oameni, toți din Cacica.
Din păcate, Aneta Gruber, soția cetățeanului german (și ea cetățean german, dar cu origini române), a fost găsită în stare de inconștiență, iar manevrele de resuscitare nu au reușit să o mai aducă la viață.
Ceilalți cinci oameni din cele două mașini au fost preluați de ambulanțe și transportați la spital, toți având leziuni.
Cei doi cetățeni germani se aflau în concediu în România.
Accidentul a avut în prim-plan și viteza, astfel explicându-se și consecințele severe pentru toți cei implicați.
Viceprimarul se deplasa în mașină cu soția sa și cu încă un cuplu, familia Crețu, toți din Cacica. Cei patru se îndreptau spre Câmpulung Moldovenesc, la Festivalul Internațional Întâlniri Bucovinene, unde urmau să susțină un recital artistic.
Unul dintre răniții din mașina care rula regulamentar a suferit leziuni grave, care au dus la dosarul penal pentru vătămare corporală din culpă (infracțiune pentru care faptele s-au prescris din cauza lentorii anchetei).
De remarcat că au trecut mai mult de cinci ani și jumătate de la momentul accidentului și până la o sentință finală în acest caz.
Cetățeanul german condamnat cu suspendare are impus un grafic de supraveghere în cadrul Serviciului de Probațiune Suceava, dar și de prestat 90 de zile de muncă în folosul comunității, în cadrul Primăriei municipiului Suceava sau al Direcției de Asistență Socială și Protecție a Copilului Suceava.



Recomandări

Ucraineanul care a comis teribilul accidentul cu cinci morți de la Cumpărătura, trimis în judecată alături de șefii pentru care lucra

Șoferul care l-a accidentat grav pe locțiitorul comandantului ISU Fălticeni, reținut pentru tentativă de omor, a fost eliberat de un judecător joi după-amiază

Șoferul care l-a accidentat grav pe locțiitorul comandatului ISU Fălticeni, reținut pentru tentativă de omor, a fost eliberat de un judecător joi după-amiază
Șoferul care l-a accidentat grav pe locțiitorul comandatului ISU Fălticeni, reținut pentru tentativă de omor, a fost eliberat de un judecător joi după-amiază

Un sucevean judecat pentru un jaf ca-n filme, săltat în dosarul privind fabrica de bani de la Burla. Suspecții, prinși cu 1,2 milioane de euro falși și cu un kilogram de cocaină

O casă nelocuită din Burla ar fi fost transformată în fabrică de făcut euro falși. Suspecții, prinși cu 1,2 milioane de euro falși și cu un kilogram de cocaină
O casă nelocuită din Burla ar fi fost transformată în fabrică de făcut euro falși. Suspecții, prinși cu 1,2 milioane de euro falși și cu un kilogram de cocaină