Tupeu

Un cetățean din Ghana a condus prin Suceava cu un permis fals

Bărbatul s-a prezentat vineri în Punctul de Trecere a Frontierei Siret

Un cetățean din statul Ghana a circulat nestingherit pe șoselele din județul Suceava, deși nu avea permis de conducere. Bărbatul, în vârstă de 31 de ani, s-a prezentat vineri, la orele prânzului, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, la volanul unui autoturism înmatriculat în Ucraina. Ghanezul intenționa să meargă în țara vecină, iar la control a prezentat un permis de conducere având însemnele autorităților din țara sa. Pentru că au avut ceva suspiciuni, polițiștii de frontieră au controlat mai amănunțit documentul, ocazie cu care au constatat că permisul de conducere prezentat la control nu este autentic, ci unul fals.
Bărbatul a spus că ar fi pierdut permisul original și i-ar fi solicitat mamei sale să se adreseze autorităților din Republica Ghana pentru eliberarea unui nou permis de conducere. Ulterior mama acestuia i-a trimis documentul solicitat prin intermediul unui curier. Povestea nu i-a impresionat pe polițiștii de frontieră care i-au întocmit cetățeanului ghanez un dosar penal care vizează infracțiunile de conducere fără permis și uz de fals.

Recomandări

Recepție la terminarea lucrărilor de restaurare și conservare a patrimoniului cultural al bisericii din lemn din Mănăstioara

Expoziția Filialei Uniunii Artiștilor Plastici din Suceava a fost vernisată la Centrul Muzeal „Palatul Dornelor”

Tribunalul Suceava a întors o decizie și a prelungit arestul pentru un șofer beat care a provocat un accident și pentru complicele său