Un caz de persecuție a românilor

Rămân fără mare plăcere în sfera fotbalului, doar pentru a demonta o scuză clasică, sub care de ani și ani oficialii acestui sport își maschează lipsa de competență. E vorba de o teorie care ne prezintă drept niște persecutați sistematic, cu un scenariu desfășurat în două acte.
În primul act, cea mai importantă vină pentru rezultatele negative este atribuită arbitrilor. Fie centralul, fie un tușier n-a văzut un pui de henț, un micron de fault, un litru de ofsaid sau altă infracțiune care ar trebui încadrată în categoria abuzului în serviciu. Pentru a ne convinge, antrenorii, alături de cretinii comentatori sportivi și invitații lor, reiau faza incriminată de trei, de zece, de o sută de ori, ca într-un coșmar cu mingea:
– E fault clar! – urlă câte un Panduru.
– Ofsaid evident ca pigmentul meu!, decide marele specialist Ilie Dumitrescu.
– Dacă s-ar fi înscris atunci, alta ar fi fost desfășurarea jocului!, speculează Bogdan Stelea.
– Am fost încă o dată furați!, decretează Lucescu, cel care i-ar trimite la zid pe toți cei care i-au arbitrat de-a lungul anilor meciurile în care n-a câștigat cu peste 3-0.
Încununarea îi aparține câte unui supracomentator, gen președinte de federație, sau unui mare impresar ca Prodanca. Și se trage concluzia că nu suntem acceptați în lumea bună din cauza numărului mic și puterii economice scăzute a suporterilor echipei naționale a României. Care, logic, nu ar reuși să facă mare consumație extrafotbalistică – materializată în note de plată babane -, la hotelurile și restaurantele din orașele unde au loc meciurile. Adică nu ar lăsa cu nonșalanță mii de euro, ci și-ar calcula fiecare bănuț. Și din pricina asta, o întreaga conspirație ar fi țesută împotriva noastră.
Că nu e așa o demonstrează exemplul Islandei, țară cu o populație mai mică decât a orașului Iași. Dacă ăia ar fi mers masiv la meciurile de la europene, economia Islandei s-ar fi făcut zob.