Pildă creștină

Un caz clasic…



Fie ca Dumnezeu să ne ajute să aflăm și noi pilda potrivită care să ne umilească inima. Foto: CORBIS
Fie ca Dumnezeu să ne ajute să aflăm și noi pilda potrivită care să ne umilească inima. Foto: CORBIS

Pildă din lucrarea Frații Karamazov a marelui scriitor rus Dostoievski.
Un rob a omorât o femeie bogată, i-a luat averea, bijuteriile ei, și a dispărut. S-au făcut arestări, interogatorii, a fost acuzat un oarecare nevinovat și condamnat la muncă silnică pe viață. Hoțul a plecat în altă regiune, și-a schimbat numele și cu bogăția ce o avea făcea afaceri. A câștigat mult și s-a îmbogățit, iar din câștig împărțea la săraci. S-a căit profund pentru crima sa. A construit așezăminte filantropice, azile pentru săraci, pensiuni și alte așezăminte importante și toți îl aveau de sfânt. Nimănui nu-i trecea prin minte că acest mare binefăcător era acel criminal și hoț. Dar înlăuntrul său ceva îl rodea zi și noapte, un glas care-i spunea: „Vai ție! Ești un criminal! Ești un hoț!”. Ce folos avea că toți îl considerau sfânt? El simțea foc înlăuntrul său. Mergea la biserici, dădea Liturghii…, însă înlăuntrul său avea foc. Anii treceau, însă el nu-și putea liniști sufletul. Nu se putea slobozi de viermele care îi mânca măruntaiele zi și noapte. După multă vreme, fiindcă nu-și mai putea găsi liniștea, a mers la un duhovnic, a îngenuncheat înaintea lui și s-a spovedit.
– Părinte, îi spune acela, să nu te înfricoșezi de cele pe care ți le voi spune, căci văd că și Sfinția Voastră mă aveți de sfânt. Eu sunt acel criminal și hoț. Uite, astfel s-au petrecut lucrurile. Te rog să-mi citești o rugăciune, pentru că de atunci nu am avut nici o zi liniștită. Niciodată nu m-am bucurat. Sunt un om nefericit, vrednic de milă. Vreau să mă ierte Dumnezeu.
Atunci duhovnicul i-a spus:
– Ca să te iert, fiul meu, trebuie să mărturisești public păcatul tău. Lumea trebuie să afle adevărul.
El însă a amânat, a suspinat, a plâns, după care s-a întors iarăși la duhovnic și i-a spus:
– Părinte, dați-mi binecuvântarea Sfinției Voastre! Am hotărât să fac așa cum mi-ați spus.
A doua zi era ziua lui de naștere la care se aduna multă lume. În toiul petrecerii el s-a ridicat și le-a spus:
– Dumneavoastră mă credeți sfânt, însă eu am săvârșit un omor.
Cei de față credeau că a înnebunit.
– Nu, mintea mea lucrează acum mai bine decât oricare altă dată, a spus el. Eu sunt criminalul cutare.
Și le-a arătat tuturor dovezile crimei sale. Dar nimeni nu l-a crezut. Cu toate acestea autoritățile l-au cercetat și l-au tras la judecată, însă după trei zile l-au lăsat liber. Apoi s-a îmbolnăvit.
După o vreme duhovnicul s-a dus la el și l-a găsit aproape de moarte. Însă el, plin de bucurie, i-a spus:
– Iată că Dumnezeu s-a milostivit de mine și mă cheamă la El. Știu că am să mor, dar pentru întâia oară, după atâta amar de ani, sufletul meu este din nou fericit și împăcat. Raiul mi-a deschis porțile din clipa când am făcut ceea ce trebuia să fac. Acum inima mi-a dat slobozenie să-mi iubesc și să-mi sărut copiii. Nici ei nu vor să mă creadă, așa cum nu m-a crezut nimeni, nici nevasta, nici oamenii legii, și nici nu au să pună vreodată temei pe vorbele mele. Acum Îl simt pe Dumnezeu întru mine și sufletul îmi este fericit ca în Rai… Mi-am împlinit datoria…[16]
Au trecut prin fața ochilor noștri destui păcătoși, iar unii cufundați în adâncul păcatului. Fie ca Dumnezeu să ne ajute să aflăm și noi pilda potrivită care să ne umilească inima. Pentru că la astfel de frați ai noștri păcătoși ca și noi, vom putea afla multă încurajare pentru pocăință. I-am urmat în săvârșirea primului pas, la păcat. Să-i urmăm și la cel de-al doilea, în pocăința lor.
[16] Feodor Mihailovici Dostoievski, Frații Karamazov, vol. I, Cartea a șasea, Călugărul rus.
Traducere: Ierom. Ștefan N.Schitul Lacu, Sfântul Munte Athos(sursa: http://www.munteleathos.com/Pagina/Afisare/Pilde_de_Pocainta)



Recomandări

Aventura la Dinamo s-a terminat în doar șase luni pentru toți cei trei campioni naționali la rugby plecați de la Suceava

Aventura la Dinamo s-a terminat în doar șase luni pentru toți cei trei campioni naționali la rugby plecați de la Suceava
Aventura la Dinamo s-a terminat în doar șase luni pentru toți cei trei campioni naționali la rugby plecați de la Suceava