Un tânăr din comuna Zvorâștea s-a înecat în râul Siret după ce a căzut din căruță. Marți, în jurul orei 17.00, Ilie C., în vârstă de 23 de ani, a ajuns cu căruța pe malul râului. La un moment dat, când a încercat să întoarcă atelajul, omul s-a dezechilibrat și a căzut în apă. La fața locului au ajuns imediat pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava. Au trebuie însă să renunțe repede la căutări, din cauza lăsării întunericului. Operațiunile au fost reluate ieri, fără rezultat însă. Astăzi, tânărul urmează să fie căutat din nou pe o rază mai extinsă.
Reamintim că sâmbătă, un tânăr de 22 de ani din Rădăuți, care s-a dus la pescuit pe lacul de acumulare Rogojești, aflat în comuna Mihăileni, județul Botoșani, s-a înecat după ce a căzut din barca din care pescuia. Trupul său a fost găsit abia marți, în a patra zi de căutări.





