Un candidat independent la Primăria Ploiești a intrat în greva foamei



Candidatul independent la Primăria Ploiești, Marius Fenichiu, a anunțat că a intrat, luni, în greva foamei, în semn de protest față de prevederile legale care îi interzic să producă materiale în regie proprie, transmite corespondentul MEDIAFAX.”Deși conform legii, în calitate de candidat am dreptul să-mi exprim opiniile în mod liber și fără nicio discriminare, din cauză că îmi este interzis să produc materiale în regie proprie, îmi este interzis și dreptul la liberă exprimare, pentru că practic devin obligat să plătesc unei firme pentru producerea unor materiale. Pentru că nu dispun de mijloace financiare pentru a plăti producerea de filmulețe de promovare, eu doresc să realizez în mod simplu filmări cu propriul telefon mobil, pe care să le postez pe pagina personală de Facebook, însă îmi este interzis de normele metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, stabilite prin HG nr. 10 /2016 : “ Competitorii electorali nu pot produce materiale de propagandă electorală în regie proprie”, a transmis candidatul independent.



Recomandări

După ce a promovat la proba scrisă pentru permisul de conducere inclusiv analfabeți, comisarul-șef Radu Obreja a cerut să fie achitat

Comisarul-șef Radu Obreja, fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava
Comisarul-șef Radu Obreja, fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava

Adrian Arămescu explică ce l-a determinat să candideze la alegerile locale ca independent și de ce s-a alăturat din nou echipei PNL

Primarul sucevean Valentin Luță a vorbit la lansarea programului candidatului PNL la prezidențiale, Nicolae Ciucă, despre modelul unei administrații locale de succes