Un adolescent de nici 17 ani din Câmpulung Moldovenesc a reușit să își adjudece o medalie de bronz la Balcaniada de Atletism pentru Juniori II. Adrian Dunea Polesciuc, legitimat la CSM Suceava, elev la Colegiul Național „Dragoș Vodă” din Câmpulung Moldovenesc, a participat la competiția derulată în perioada 10-12 august în Turcia, ca membru al lotului reprezentativ al României, alături de alți 22 de colegi sportivi. Tînărul și-a câștigat dreptul de a reprezenta România după ce anterior s-a clasat „la fotografie” pe locul al treilea în finala campionatului național de gen și chiar a participat și în campionatul național destinat seniorilor, unde a obținut un meritoriu loc VII. În competiția derulată în Turcia, Dunea Polesciuc a terminat pe locul III în proba de 800 metri, cu timpul de 1 minut și 57 secunde. Componeții lotului României au obținut în total două medalii de argint și cinci de bronz. „Mă bucur pentru rezultat, pentru că este un copil care a muncit foarte mult și am convingerea că dacă nu ar fi avut recent probleme de sănătate performanța lui ar fi fost mai bună. Adrian este un copil talentat și, chiar dacă nu a avut condițoo extraordinare pentru a se antrena, s-a adaptat și cred că în viitor are șanse mari să ajungă chiar și la Mondiale aproape de o medalie”, ne-a declarat antrenoarea sportivului câmpulungean, Elena Erzilia Țâmpău.






