Din lipsă de zebre, angajații unui parc din China s-au gândit să atragă oamenii cu un cal vopsit în dungi. Animalul pictat astfel strânge o grămadă de bani, vizitatorii fiind îndemnați să facă o poză pentru numai 3,6 dolari.
Întrebat dacă zebra este veritabilă, unul dintre îngrijitorii din parcul Shenyang a declarat: „Este adusă din Africa. Cum se numește, dacă nu zebră?”. Chiar dacă își dau seama că nu este vorba despre un animal dungat adevărat, vizitatorii profită de prezența calului vopsit. „Am văzut imediat că nu este o zebră, dar suntem aici pentru distracție”, a povestit mama unui copil care tocmai ce își făcuse o poză urcat pe spatele animalului.
Cât despre mai marii parcului, aceștia pretind și ei că important este ca oamenii să simtă bine, nu faptul că animalul este zebră sau cal, scrie Ananova. „Nu are nici o importanță. Totul este pentru distracție”, a mărturisit purtătorul de cuvânt. (antena 3.ro)




