Comemorare

Un caiet de notițe al lui Jim Morrison va fi scos la licitație



Un caiet de notițe al lui Jom Morrison, pe care au fost scrise câteva dintre ultimele cuvinte ale solistului trupei The Doors, va fi scos la licitație spre sfârșitul lunii iulie, informează thisislondon.com.
Organizatorii licitației au evaluat caietul de notițe la suma de 100.000 de lire sterline (aproximativ 144.000 de euro). Caietul conține 20 de pagini de gânduri ale cântărețului, versuri de cântece și poezii scrise de acesta în ultimele zile ale vieții sale.
Morrison a lăsat caietul de notițe la un studio de înregistrări, cu câteva zile înainte de a fi găsit mort în baia din apartamentul pe care îl închiriase în Paris. Cântărețul, în vârstă de 27 de ani, murise din cauza unui atac de cord.
Luni s-au împlinit 35 de ani de la moartea celebrului cântăreț, pe 3 iulie 1971.
Licitația va avea loc la Cooper Owen’s Music Legends, din cadrul Abbey Road Studios, Londra.



Recomandări