George baron Lowendal, artistul cunoscut ca „pictorul Bucovinei”, nu se bucură de prea mult respect în zona pe care a imortalizat-o în operele sale. Un bust din bronz al pictorului, donat încă din 2007 Muzeului Bucovinei din Suceava, stă și acum în spațiile de depozitare ale instituției. Motivul pare unul de-a dreptul jenant și ridicol în același timp: autoritățile locale nu au fost capabile în cei 11 ani să găsească un loc în care să ridice un soclu pe care să fie amplasat bustul.
Realizată în cursul anului 2002, lucrarea îi aparține sculptorului Panaite Chifu, iar la Suceava a ajuns cinci ani mai târziu.
Emil Ursu, directorul Muzeului Bucovinei din Suceava, a oferit mai multe detalii despre acest bust: „Este vorba de o lucrare în bronz, un bust al lui George baron Lowendal, donat de Fundația Basgan din București pentru a fi montat în Suceava. În anul 2007, când această lucrare a ajuns la Suceava, s-a pus problema ca muzeul de artă, nou-înființat atunci, să poarte denumirea baronului Lowendal și chiar se punea problema ca fondul Lowendal să ajungă la Suceava. Din păcate, acest lucru nu s-a mai întâmplat deoarece urmașii familiei Lowendal au găsit un spațiu în București și au expus lucrările acolo. Revenind la lucrarea pe care am primit-o drept donație, trebuie să spun că am mai fost întrebat de membrii fundației Basgan ce se întâmplă cu bustul și evident le-am tot spus că se va monta în oraș”.
Directorul Muzeului Bucovinei a menționat că a luat legătura de mai multe ori cu reprezentanții administrației publice locale din Suceava, inclusiv cu o serie de consilieri locali, dar fără finalitatea dorită, deși eforturile pentru a monta bustul într-o zonă publică nu ar presupune ceva foarte complicat.
„Ar trebui un loc, un soclu, iar noi ar urma să oferim bustul. Lucrarea este la noi și oricând poate fi montată. Trebuie găsită o locație și realizat un soclu”, a explicat Emil Ursu.
În acest moment, bustul se află în spațiile de depozitare ale Muzeului Bucovinei și, din fericire, nu a fost deteriorat sau afectat de condițiile în care s-a realizat păstrarea.
„Bustul se prezintă într-o stare foarte bună, a stat doar depozitat în condiții acceptabile. Este realizat încă din 2002, nu ar mai trebui decât estetizat și de făcut un soclu”, a precizat Iulian Cimpoeșu, expert conservare bunuri patrimoniu Muzeul Bucovinei.
Mai trebuie spus că după 1989, în municipiul Suceava au mai fost amplasate doar două sculpturi. Este vorba de bustul lui Mihai Eminescu, din apropierea bisericii „Sf. Nicolae”, de lângă sensul giratoriu de la cinema Modern, și „Bucovina înaripată”, din piața drapelelor din apropierea Palatului Administrativ din Suceava.
Cine a fost George baron Lowendal
George baron Lowendal s-a născut în 1897, la Sankt Petersburg, dintr-o familie mixtă, danezo-norvegiană. După marea revoluție din Rusia, cel ce avea să redea Bucovina prin artă, s-a refugiat, împreună cu familia sa, la Chișinău, unde a lucrat la Teatrul Buff, între anii 1918-1922, și apoi la București, între anii 1922-1926. Timp de mai mulți ani, între 1926-1937, el a desfășurat o activitate culturală de excepție la Cernăuți, timp de 19 ani fiind directorul artistic al Teatrului Național din fosta capitală a Bucovinei.
Iată ce spunea artistul sucevean Constantin Severin despre George baron Lowendal: „A fost numit pe drept cuvânt «pictorul Bucovinei», fiind creatorul celei mai cuprinzătoare tipologii artistice a țăranului român, operă realizată în timpul peregrinărilor sale prin satele mângâiate de frumoasele obcini. Inspirat de patosul și tușele vibrante ale expresioniștilor nordici, Lowendal a pus accentul pe trăsăturile particulare care individualizează un personaj, pe scoaterea în lumină a legendei sale personale. Fiecare portret al său este o poveste alcătuită din hieroglifele stranii ale chipului și din magica lumină a ochilor, în care se concentrează parcă întreg universul. Baronul Lowendal nu a pictat chipuri umane, ci povești esențiale, arhetipuri ale umanității, spre a ne reaminti că Dumnezeu s-a făcut om pentru ca omul să devină Dumnezeu. Țăranii săi nu au fost pictați, ci au fost obligați, printr-o tehnică spirituală, situată dincolo de liniile și culorile materiale, să se scufunde în intimitatea propriului mister, revelat apoi pe pânză”.
George baron Lowendal este și autorul picturii numite „Madona Bucovinei”, în care a realizat portretul unei tinere țărănci, Ana Maximeț, din satul Mahala, din apropiere de Cernăuți. În 1937 a fost expusă în București, dar pentru că mulțimea de curioși s-a înghesuit să vadă pictura, circulația pe Calea Victoriei a fost perturbată, motiv pentru ca Poliția i-a cerut lui Lowendal să retragă tabloul din vitrină.
Din păcate, pictura, care rivaliza cu Mona Lisa, nu s-a mai păstrat, fiind distrusă în 1942, la Koln, în urma unui incendiu.