Patronul unei firme de construcții din Câmpulung Moldovenesc și-a propus să ajute cât mai mulți tineri „stranieri” să se întoarcă și să muncească în țară în condiții decente.
Are deja 20 de astfel de angajați și oamenii se declară mulțumiți că nu mai trebuie să fie „sclavi” ca să își poată crește copiii.
Nelu Becica a decis să își ajute compatrioții care muncesc printre străini, după ce a mâncat și el destul din pâinea amară a pribegiei. La 35 de ani a trăit destule clipe amare și nu a fost răsfățat de soartă niciodată prea tare.
Este de loc din Izvoarele Sucevei și își amintește că mergea în fiecare zi pe jos mai bine de 5 kilometri, din satul Ghicea sau Ploșcii, cum spun sătenii, până la școala Lupcina.
„Am muncit și pe o bucată de pâine”.
„De atunci nu s-a schimbat nimic, copiii se chinuiesc la fel”, remarcă tânărul cu amărăciune. Când a ajuns flăcău, îl durea să vadă că nu are și el bani și mașini ca alți băiețandri care au crescut cu el odată și munceau acum în străinătate.
„Nu eram însurat, aveam vreo 19 ani când am plecat și eu, numai ca să fiu în rând cu alții și să îmi ajut familia de acasă. Am petrecut în Italia 11 ani în total. Acolo m-am însurat și tot acolo am avut primul copil. Oamenii cred că merg acolo ca la miere, dar e tare greu între străini. La început nu am găsit de lucru și am muncit și pe mai nimic, pe o bucată de pâine, pentru că trebuia să supraviețuiesc. Cu timpul, m-am specializat în construcții și am trecut prin toate fazele meseriei. Se câștigă mai bine decât în alte domenii, dar plăteam chiria și rămâneam cu 300 de euro pe lună. Cinci ani nu am putut veni în țară deloc, ca să pot pune deoparte un ban”, ne povestește tânărul patron.
A încercat și să își pună pe picioare propria afacere în Italia. „Am înființat o firmă acolo și a fost foarte bine în primul an, pentru că nu se plătesc deloc taxe, ei încurajează pe cel ce are inițiativă. A mers binișor și pe urmă, dar mi-a fost tot mai greu cu familia. De dragul părinților, al zonei de baștină am revenit în țară prin 2005. Mă chinuia gândul că trebuie să le ofer copiilor mei posibilitatea de a nu se umili printre străini și să le fac un viitor acasă, între ai noștri”, își amintește Nelu Becica.
Un alt mod de a privi munca.
Și-a înființat o firmă de construcții în România în 2005 și anul trecut a revenit acasă definitiv. Paradoxal, la noi nu i-a fost deloc ușor la început. Birocrația, lăcomia funcționarului care taxează triplu pe „italian” pentru că ar avea de unde să dea, obiceiul șpăgii și atenției, atitudinea refractară a autorităților față de noutăți și propuneri l-au dezamăgit.
„Am avut noroc de prieteni, care m-au ajutat oferindu-mi lucrări în subantrepriză. În rest, am avut doar energie și experiența acumulată dincolo. Și un alt mod de a privi munca și oamenii cu care lucrez. Am învățat că patronul care nu-și respectă angajatul și nu muncește cot la cot cu ei, cel care stă la cravată și nu știe să transpire muncind mai mult decât angajatul nu va putea niciodată să își păstreze o echipă”.
O șansă acasă.
Jumătate dintre angajații lui actuali sunt tineri cu care a muncit în străinătate sau alții, tot tineri, care munceau în Spania și au auzit că le oferă o șansă acasă.
„Când ne-am întors aici, am avut toți de câștigat. Am avut încrederea și ajutorul moral pe care dincolo nu le găsești niciodată. Ne plătește bine, după realizări, și nu avem ce să îi reproșăm. Dacă te ții de lucru, poți câștiga în țară. Eu am cinci copii. Îmi era foarte greu între străini și nevasta mi se chinuia în țară. Am lucrat în Spania și ne tratau de sus, ca pe ultimii oameni. Dar mai tare durea dorul de copii și faptul că nu eram lângă ei tocmai acum, când trebuie să le oferi educația din primii șapte ani, când se formează ei ca oameni. Acum poate nu câștig în euro la fel ca în Spania uneori, dar îmi rămân mai mulți bani în buzunar și sunt acasă. Și mai e ceva. Acolo te bucuri când construiești ceva și vezi acel lucru finalizat. Dar parcă ești mai mândru când ai pus umărul să construiești în țara ta”, ne-a mărturisit Daniel Troia, unul dintre angajații reîntorși din străinătate.
„Mă gândesc și la politică”.
Nelu Becica spune răspicat că nu mai vrea să plece vreodată, deși și-ar permite acum să facă asta când vrea. „Îmi văd de afacerea de aici, avem o echipă și voi vedea ce fac în viitor. Mă gândesc și la politică. Nu știu dacă o voi face eu, dar voi sprijini oamenii care văd că încurajează tinerii să se întoarcă și le oferă o șansă concretă. Pur și simplu mă rog să avem conducători care să nu vină pentru salariu sau fotoliu, ci să fie de partea tinerilor, a celor care vor să facă lucruri bune în localitățile lor. Am înțeles din experiență că nu promisiunile contează, ci faptele. Îmi pare rău pentru oamenii tineri care nu au curajul încă să se întoarcă în țară, dar știu că în viitor și-ar dubla veniturile și aici. În definitiv, e de înțeles că vor să câștige mai mult și mai repede, am trecut și eu prin asta, dar vine vremea să îți dai seama că o singură viață ai și nu o poți trăi mereu pe drum între Italia și România”, a conchis Nelu Becica.
