Rădăuți

Un bloc de locuințe sociale și un bloc ANL pentru medici rezidenți vor fi inaugurate în scurt timp



Aurel Olărean: „Așa cum sunt preocupat de tineri și de familiile tinere, nu-mi este indiferentă nici soarta bătrânilor din municipiu”
Aurel Olărean: „Așa cum sunt preocupat de tineri și de familiile tinere, nu-mi este indiferentă nici soarta bătrânilor din municipiu”

Primarul rădăuțean în exercițiu, Aurel Olărean, candidat PDL pentru al doilea mandat la șefia executivului local, și-a propus ca la începutul lunii august să inaugureze un bloc social cu 20 de apartamente, cât și alte 24 de apartamente pentru medicii rezidenți, într-un bloc care va fi finalizat în vecinătatea spitalului local.
Dacă viitorii locatari se vor putea instala în curând în noile apartamente, cei aproape cinzeci de interni de la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Rădăuți se vor muta și ei într-un imobil nou, imobil care va fi amenajat și dotat cu tot ce este necesar pentru odihna unor oameni care au muncit o viață.
Inginerul Lucia Ruscior, de la serviciul Spațiu Locativ din Primăria Rădăuți, a declarat: „La blocul social de pe strada 1 mai vor fi recepționate 20 de apartamente, cel mai probabil la mijlocul lunii august, apartamente care vor fi repartizate solicitanților de locuințe sociale ce îndeplinesc un anumit punctaj și care vor fi selectați de Consiliul Local. Apartamentele sunt foarte mari, conforme ultimelor standarde, și vor fi dotate cu toate utilitățile. Branșamentele la energia electrică, apă-canal, energie termică, vor fi finanțate în totalitate de primărie. Cu privire la blocul ANL din vecinătatea Spitalului Municipal Rădăuți, bloc care va avea 24 de apartamente cu două camere, vă pot spune că este destinat medicilor rezidenți și specialiștilor, fiind finanțat în totalitate de Ministerul Dezvoltării. La fel ca și în cazul blocului social, imobilul va fi finalizat la mijlocul lunii august, iar realizarea branșamentelor la utilități va fi suportată de administrația locală”.
Olărean: Nu-mi este indiferentă nici soarta bătrânilor din municipiu
Dacă familiile fără locuințe nu au fost uitate de primarul Olărean, nici cei mai vârstnici dintre cetățenii municipiului nu au fost neglijați. Până la instalarea sezonului rece, la Rădăuți va fi inaugurat noul cămin pentru persoane vârstnice.
„Așa cum sunt preocupat de tineri și de familiile tinere, nu-mi este indiferentă nici soarta bătrânilor din municipiu. Noul cămin va avea 24 de camere moderne, conectate la toate utilitățile. Căminul va dispune de sală de mese, oficii, cabinete medicale, spălătorie și birouri pentru administrație. Lucrările au debutat în urmă cu câteva săptămâni și sunt sigur că bătrânii de la cămin vor sărbători Crăciunul și Anul Nou în casă nouă”, a declarat candidatul PDL pentru un nou mandat în fruntea executivului rădăuțean, primarul în exercițiu, Aurel Olărean.