Un bilet scris de John Lennon, considerat „profetic”, va fi scos la licitație



Un bilet redactat de John Lennon cu opt luni înainte de a fi asasinat în fața casei sale, în care acesta își exprima temerile în legătură cu securitatea clădirii în care locuia, va fi scos la licitație online, informează thesun.co.uk. John Lennon i-a scris asistentului său Fred Seaman, pe 28 aprilie 1980: „Spune-mi dacă mai rămânem aici, într-o clădire a cărei ușă de la intrare poate fi deschisă de orice nebun (nu se închide). Multe persoane știu că eu locuiesc aici”.
Opt luni mai târziu, membrul trupei Beatles, în vârstă de 40 de ani, a fost împușcat mortal în fața clădirii în care locuia, Dakota Building din New York, de un admirator fanatic, Mark Chapman.
Acest bilet, în care Lennon îi mai cere lui Seamon să-i trimită flori soției sale, Yoko Ono, urmează să fie scos la licitație pe site-ul momentsintime.com. Biletul a fost evaluat de specialiști la suma de 38.000 de lire sterline (aproximativ 42.450 de euro).
Un purtător de cuvânt al site-ului a declarat: „Lennon a scris despre temerile lui zilnice. Acesta este cel mai profetic text pe care l-a scris vreodată”.
În 1983, Seaman a fost condamnat la cinci ani de supraveghere judiciară pentru că a furat câteva obiecte din locuința lui John Lennon, după asasinarea celebrului muzician.
John Lennon a format alături de Paul McCartney, George Harrison și Ringo Starr trupa Beatles, unul dintre cele mai faimoase și de succes grupuri în istoria muzicii rock, având la activ peste 1,1 miliarde de discuri vândute în lumea întreagă.