Accident cumplit

Un biciclist căzut în stradă a murit călcat de două mașini

Un bărbat în vârstă de 53 de ani, din comuna Vama, care se deplasa pe o bicicletă, a avut parte de o moarte cumplită, fiind călcat de două mașini. Accidentul s-a petrecut joi noapte, în jurul orei 22.00, pe DN 17, în comuna Vama.
Conform anchetei poliției, un bărbat în vârstă de 60 de ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, aflat la volanul unui Nissan, și un alt șofer de 59 de ani, din județul Alba, aflat la volanul unei Skoda Fabia, care circulau în coloană, au observat în ultimul moment o persoană pe carosabil, pe care nu au reușit să o evite, ambele mașini trecând peste trupul persoanei căzute.
Din ancheta ulterioară a poliției rezultă că bărbatul decedat, Gavril Dranca, se deplasa pe o bicicletă iar la un moment dat, din motive necunoscute, a căzut pe carosabil. Lângă cadavru a fost identificată bicicleta, polițiștii remarcând că bărbatul circula fără elemente reflectorizante.
Cei doi conducători auto au declarat în fața anchetatorilor că au observat în ultimul moment victima și nu au avut cum să evite tragedia.
Ambii șoferi implicați în accidentul mortal au fost verificați cu aparatul etilotest, rezultând că nu erau băuți.
În cazul biciclistului, alcoolemia va fi stabilită în urma probelor recoltate la necropsie.
Poliția continuă ancheta pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.
Foarte multe accidente grave cu bicicliști
Statisticile poliției rutiere arată o creștere îngrijorătoare a numărului de accidente în care cad victime bicicliști, majoritatea din vina lor. În primele șase luni ale acestui an, din cauza indisciplinei în trafic a bicicliștilor, adică manevre neregulamentare în trafic, s-au produs 17 de accidente grave, soldate cu un mort și 16 de răniți grav. În total, în primele șase luni ale acestui an, bicicliștii au fost implicați în 23 de accidente grave, cu șase mai multe decât în aceeași perioadă a anului trecut. Indisciplina bicicliștilor a ajuns, în prima parte a anului 2014, a treia cauză a producerii accidentelor grave din județ, după viteza excesivă și indisciplina pietonilor.

Recomandări

Dezastru produs de inundații masive în zona de munte a județului Suceava: Trei persoane decedate în Broșteni, peste 100 de sinistrați salvați, case distruse și drumuri blocate

Accidentul de la ieșirea din Suceava, provocat de o tânără șoferiță de 18 ani, care a pătruns pe contrasens