Revista „Hustler” a făcut un cincinal, de când apare pre limba noastră. Dac-ar fi s-o descriu într-o frază, aș spune că ’Hustler” e-un Bebe Mihăescu, în format revistă glossy.
Primul număr al acestei publicații a inclus – nu știu dacă vă mai amintiți – un interviu cu Gică Hagi, interviu preluat dintr-o cărțulie semnată de ziaristul Cartianu.
Dar pe marele Gică l-a opărit rău prezența sa într-o companie porno, apărând apoi pe la teveuri și făcând un scandal de pica varul de pe pereți. Marele fotbaliator avea dreptatea lui, întrebându-se legitim ce-or să creadă despre el copilașii țării, copilași cu oasele discernământului încă moi?
Desigur, Hagi uita, în acele momente furibunde, că ani în șir ne desfătase nu doar cu driblingurile, ci și cu înjurăturile sale. Ori de câte ori nu-i ieșea pasiența mingicară, de pe buzele sale sudălmile porcoase porneau, în stoluri, spre țara telespectatoare.
Dar puțin îi păsa lui de lume, căci continua să joace gazonat și să înjure buruienos, sub ochii poporului, născut pentru a-l venera.
La vremea aceea, am crezut că opărirea lui Hagi e sinceră. Acum însă, la cinci ani de la apariția „Hustler”-ului românesc, cred din ce în ce mai tare că acest flăcău – talentat la gioale, împiedicat la balcon, sucit la caracter – a fost uns de redacția revistei respective pentru a se rățoi public, în scop de reclamă prin scandal.
Nu aceasta a fost din totdeauna strategia de marketing a revistei lui Larry Flynt?
