Un bătrîn în vîrstă de 72 de ani, fără permis de conducere, a intrat cu mașina într-un excavator. Bătrînul cu pricina, Ilie D., din orașul Salcea, se afla joi seară, în jurul orelor 19.45, la volanul unui autoturism marca „Daewoo Cielo”, pe o stradă din cartierul sucevean Ițcani. Cum bătrînul cu pricina a ajuns la un moment dat în spatele unui excavator marca „Atlas 1302”, aflat pe stradă, acesta nu a păstrat distanța de mers și a intrat în coliziune cu excavatorul, condus regulamentar de suceveanul Constantin U., în vîrstă de 48 de ani. În urma impactului, bătrînul s-a ales cu răni ușoare, însă mașina sa a avut cel mai mult de suferit, aceasta ieșind destul de „boțită”. Bătrînul este cercetat în acest moment de polițiști, pentru conducerea unui autoturism fără permis de conducere pe drumurile publice. Un alt accident a avut loc joi seară pe strada Calea Unirii din municipiul Suceava, victimă căzînd un tînăr în vîrstă de 29 de ani, localnic, care s-a ales cu răni ușoare după ce a fost lovit de un autoturism în momentul în care a vrut să traverseze prin loc nepermis.