Un bătrân în vârstă de 85 de ani și fiica sa au ajuns la „Urgențele” Spitalului Județean, după ce au fost mușcați de propriul câine, un ciobănesc mioritic.
Ieri seară, în jurul orei 19:00, Vasile G., din comuna Stroiești, a observat că patrupedul a rupt lanțul cu care era legat și a scăpat în curtea casei.
În momentul în care a prins animalul și a vrut să-l lege din nou în lanț, ciobănescul mioritic și-a mușcat stăpânul de mână. Fiica bătrânului, Eugenia G., în vârstă de 56 de ani, a încercat la rândul ei să prindă câinele, acesta mușcând-o și pe femeie de mână. Deși răniți, Vasile G. și fiica sa au reușit să închidă ciobănescul mioritic într-o anexă a gospodăriei și să cheme medicul veterinar din comună, pentru a stabili dacă patrupedul e turbat.
Polițiștii din comună i-au trimis pe cei doi la spital, însă, medicii de gardă care le-au acordat primul ajutor au apreciat că nu se impune internarea.





