În inima mea, întotdeauna am ținut partea celor slabi, în meciurile pe care ei le dispută pe pământul ăsta mai mult pătrat decât rotund. Firesc, m-am bucurat când Andrei Iucinu, băietu’ extraconjugal al lui Tinu, s-a procopsit cu un portofel plin cu trei optimi din acțiunile gazetei „Adevărul”. Îmi era sincer milă de acest flăcău, care dorea cu îndreptățire și altă moștenire de la tac’su, în afară de aia cam ștearsă, genetică; de aceea, cred că justiția a făcut bine ce a făcut. Îmi aduc și acum aminte, când Mitică Tinu a dispărut la cele veșnice, iar băietu’ lui, în compensație, a apărut viu și plin de revendicări, cum l-a întâmpinat supermanul C. T. Popescu, trăgând în el salve dezlănțuite de pamflete cu rază medie de acțiune…
Dar asta pare să fie soarta vitregă a bastarzilor, care scot capul în atenția generală, exact când e mai puțină nevoie de ei. Apar, recitând cu nevinovăție versul lui Omar Khayyam, vechi de o mie de ani: „N-aș fi venit pe-acest pământ, de-aș fi putut alege”. Răsar, nemaiacceptând să doarmă în grajd, cu slugile. Răsar din piatră seacă, anume pentru a strica socotelile onor familiei și mai cu seamă imaginea tăticilor, care până atunci se credeau mari evazioniști ai părții urâte din viața de părinte.
Un bastard se fabrică plăcut și se întreține ușor. Bastardul necesită un oarecare aport de capital seminal, pe care tatăl îl varsă cu plăcere, urmat de o pensie alimentară simbolică, de mărimea unui căluș în gură. Bastardului nu trebuie să-i schimbi pempărșii și nu ești obligat să-l ajuți la lecțiile de citire. Dacă deții un astfel de fiu plasat în cuib străin, nu-i necesar să participi la ședințele cu părinții și n-ai emoții când se apropie examenul de capacitate. Bastardul e un foarte bun sterilet emoțional, fără pericol de a provoca infecții. Când însă te aștepți mai puțin, bastardul scapă de sub control și explodează ca un vehicul capcană în Iraq.
Nu știu cum, de pe lumea cealaltă, Dumitru Tinu privește derularea evenimentelor. Dar eu am o oarecare admirație pentru el. Fiindcă ultimul lucru la care mă așteptam de la acest șters și lipsit de talent proprietar de gazetă era să aibă, în paralel cu portofoliul de acțiuni, și un portofoliu de amante. După moarte, pentru o bună perioadă, Tinu a strălucit public, performanță pe care n-a reușit-o niciodată în cursul vieții.
Iată ce poate face posteritatea dintr-un om!
