Un bărbat surprins într-o filmare în timp ce conducea un autoturism marca Audi având în brațe un copil a intrat în atenția polițiștilor.
Oamenii legii s-au autosesizat după imaginile care au fost publicate pe pagina de Facebook a cotidianului ”Monitorul de Suceava” și au demarat o anchetă.
S-a constatat că persoana de la volan este Costel-Ciprian Troia, de 26 de ani, din Berchișești, iar mașina aparține unei femei din comuna Mitocu Dragomirnei.
Din verificări, polițiștii au stabilit că bărbatul în cauză are permisul de conducere anulat și ca atare nu are dreptul de conduce un autovehicul pe drumurile publice.
Și mașina este cu probleme, în sensul că are certificatul de înmatriculare suspendat.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru infracțiunea de „conducere fără permis”.
- Condamnat la doar 2 ani de închisoare după ce a omorât un om în noaptea de revelion din 2020
Costel-Ciprian Troia este același personaj care în noaptea de revelion, la trecerea în 2020, la Liteni – Moara, a comis un accident mortal, după care a fugit de la locul faptei.
Pentru acest accident mortal a primit o condamnare de doar 2 ani de închisoare, condamnare care a fost executată în penitenciar.
Accidentul cu final tragic s-a produs în noaptea de 31 decembrie 2019 spre 1 ianuarie 2020, puțin după ora 0.00.
Un grup de tineri care petreceau revelionul la un bar din satul Liteni, comuna Moara, a ieșit pe drumul județean din localitate, pentru a sărbători. Printre ei se afla și George Parașteac, în vârstă de 25 de ani. Tinerii aveau în mâini artificii și sticle de șampanie și nu au observat la timp o mașină de culoare albă care venea cu viteză.
Autoturismul a intrat în plin în tânărul de 25 de ani. Acesta a fost proiectat la o distanță de 30 de metri, fiind declarat decedat la Urgențele Spitalului Județean, în jurul orei 1.30.
Una dintre cele mai importante concluzii ale procurorilor care au trimis dosarul în instanță este că accidentul a avut drept cauză determinantă viteza de deplasare a autoturismului condus de inculpat, respectiv 91-92 de kilometri la oră în localitate, cât a rezultat în urma expertizei de specialitate dispuse în dosar.
Șoferul care a provocat nenorocirea și-a continuat, în trombă, drumul. Polițiștii au avut informații legate de mașina implicată de la martorii din zonă, un Peugeot 308, de culoare albă, cu număr de București. Polițiștii rutieri au găsit și imagini de pe camere de supraveghere cu mașina implicată în accident. Imediat au fost instituite filtre în trafic. În dimineața zilei de 1 ianuarie, șoferul care a omorât un om și a fugit a fost depistat.
Costel-Ciprian Troia a fost găsit la Șcheia, în curtea unui localnic, unde se afla și mașina avariată. Având în vedere orele trecute, nu s-a mai putut stabili dacă tânărul era beat când a provocat accidentul.
Tânărul obținuse de puțin timp permisul de conducere, după ce anterior fusese trimis în judecată pentru conducere fără permis.