Un bărbat și o femeie au fost transportați la spital după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat

Accidentul de la Dumbrăveni
Accidentul de la Dumbrăveni

Un autoturism s-a răsturnat duminică după-amiază pe drumul național 29, care leagă Suceava de Botoșani. Accidentul a avut loc în localitatea Dumbrăveni, iar în urma intervenției echipajelor de prim-ajutor un bărbat și o femeie au fost preluați și transportați la Unitatea Primire Urgențe a Spitalului Județean Suceava pentru tratament de specialitate. În urma accidentului, un stâlp de la rețeaua de electricitate a fost afectat, semn că a fost vorba de un impact puternic. Circulația auto a fost întreruptă pe ambele sensuri mai multă vreme, iar polițiștii trebuie să stabilească acum cauzele care au dus la acest accident. La fața locului au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Suceava cu o autospecială pentru descarcerare și două ambulanțe SMURD (B2 și TIM).

Accidentul de la Dumbrăveni
Accidentul de la Dumbrăveni
Accidentul de la Dumbrăveni
Accidentul de la Dumbrăveni
Accidentul de la Dumbrăveni
Accidentul de la Dumbrăveni

Recomandări

O adolescentă în stare de inconștiență, dar și alți doi tineri, transportați la spital după un accident rutier