Agresiune

Un bărbat și cei trei fii ai săi, arestați după ce au dat buzna într-o casă, cu parii, pentru a se răzbuna



Un bărbat în vârstă de 59 de ani și cei trei fii ai săi au fost arestați preventiv pentru 29 de zile după ce au provocat un scandal de proporții, intrând în casă peste un bărbat cu care au avut un conflict și lovindu-l cu parii în cap. Agresiunea s-a petrecut în noaptea de joi spre vineri a săptămânii trecute, în comunitatea de romi din comuna Pătrăuți, mandatele de arestare pe numele celor patru fiind emise sâmbătă.
Victima agresiunii este un anume Ioan Morhan, în vârstă de 31 de ani, din comuna Dărmănești, care se afla la Pătrăuți la locuința lui Corneliu Răscol, de 32 de ani.
Conform anchetei poliției, Ioan Morhan a avut o altercație verbală pe raza comunei cu localnicul Gheorghe Burduja, în vârstă de 59 de ani, după care s-a urcat în mașină și s-a dus la locuința lui Răscol, parcându-și mașina în curte.
Conflictul a fost unul spontan și aparent minor, însă bărbatul de 59 de ani, deranjat de vorbele adresate, a decis să se răzbune.
De altfel, bărbatul de 59 de ani provine dintr-o familie care a mai creat probleme, fiind implicată în mai multe scandaluri violente, astfel că altercația, aparent minoră, avea să degenereze câteva zeci de minute mai târziu.
Acesta și-a chemat în ajutor cei trei fii, toți patru înarmându-se cu bâte și plecând cu o mașină în căutarea celui cu care s-a certat pentru a-i aplica o corecție fizică.
Ei au pătruns în curtea vecinului Răscol, găsindu-l pe Morhan și luându-l la bătaie. Acesta a fost lovit de mai multe ori în cap, suferind două plăgi din cauza cărora a fost necesară transportarea de urgență la Spitalul Județean Suceava. Lucrurile au fost la un pas de a degenera și mai mult, în zona curții unde s-a produs agresiunea adunându-se câteva zeci de romi din comunitatea locală.
În aceste condiții, polițiștii au întocmit dosar penal pentru nu mai puțin de trei infracțiuni: violare de domiciliu, lovire sau alte violențe și ultraj contra bunelor moravuri.
Pentru ultima dintre infracțiunii, toți cei patru agresori, Gheorghe Burduja și fiii săi, Samoil, de 28 de ani, Ion, de 34 de ani, și Daniel, de 23 de ani, au fost reținuți mai întâi pentru o perioadă de 24 de ore. Având în vedere și antecedentele acestora, Judecătoria Suceava a emis ulterior mandate de arestare pentru 29 de zile pe numele tuturor celor patru indivizi.
Polițiștii așteaptă acum ca bărbatul agresat să-și scoată certificat medico-legal pentru încadrarea juridică a agresiunii comise asupra sa.



Recomandări

Un bărbat cu permisul retras din motive medicale a încercat să-i păcălească pe polițiști dându-și o altă identitate

Un bărbat cu permisul retras din motive medicale a încercat să-i păcălească pe polițiști dându-și o altă identitate
Un bărbat cu permisul retras din motive medicale a încercat să-i păcălească pe polițiști dându-și o altă identitate

O femeie care se afla în zona de agrement a Sucevei a sunat la 112 și a anunțat că un bărbat se plimbă dezbrăcat

O femeie care se afla în zona de agrement a Sucevei a sunat la 112 și a anunțat că un bărbat se plimbă dezbrăcat
O femeie care se afla în zona de agrement a Sucevei a sunat la 112 și a anunțat că un bărbat se plimbă dezbrăcat

Un recidivist din Stroiești, autor de infracțiuni rutiere și atacator de polițiști, a fugit din ambulanța care îl transfera între penitenciare