Tragedie

Un bărbat și-a pierdut viața după ce a fost izbit de o mașină

Bărbatul a fost izbit în plin de un autoturism, în timp ce încerca să traverseze drumul

Un bărbat și-a pierdut viața duminică seara, într-un accident violent petrecut la ieșirea din comuna Dumbrăveni. Accidentul a avut loc în jurul orei 23.10, în zona stației de benzină de la ieșirea spre municipiul Botoșani. Un autoturism condus de un bărbat din județul Botoșani a acroșat un bărbat de 45 de ani din comuna Leorda, care a traversat strada fără să se asigure dinspre stânga spre dreapta. În urma impactului puternic, pietonul a suferit leziuni grave, fiind nevoie de intervenția unui echipaj al ambulanței pentru acordarea primului ajutor. Cu toate eforturile făcute de paramedici în timpul manevrelor de resuscitare, din păcate bărbatul de 45 de ani nu a mai putut fi salvat, fiind declarat decedat în jurul orei 00.00.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, ulterior fiindu-i prelevate probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. Cadavrul a fost preluat de la fața locului și depus la morga Spitalului Județean de Urgență Suceava, urmând a i se efectua necropsia, care va stabili cauza exactă a morții.
Polițiștii au întocmit în acest caz un dosar de cercetare penală, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.

Recomandări

Șofatul fără permis i-a netezit drumul spre pușcărie unui bărbat condamnat și pentru nerespectarea regimului armelor

Un bărbat de 76 de ani a făcut atac de panică după ce a văzut că munca de o viață este mistuită de flăcări

Un bărbat este în stare gravă, după ce autoturismul în care era, scăpat de sub control într-o curbă, s-a lovit de un autotren