Idilă terminată prost

Un bărbat s-a răzbunat pe fosta sa iubită dându-i foc la mașină



Un bărbat în vârstă de 36 de ani, din Dorna Candrenilor, s-a ales cu dosar penal pentru infracțiunea de distrugere prin incendiere, sub acuzația că i-a dat foc mașinii unei tinere, fosta sa iubită. Bărbatul, care și-a recunoscut fapte, a petrecut 24 de ore în arestul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, după care ieri a fost lăsat în libertate, sub măsura controlului judiciar, având impuse mai multe obligații și restricții.
Varianta inițială, a unui scurtcircuit, infirmată de ancheta ulterioară
În noaptea de 22 spre 23 octombrie, în jurul orei 3.50, Poliția municipiului Vatra Dornei a fost sesizată prin 112 despre faptul că în curtea unei case de pe strada Roșu din Vatra Dornei arde un autoturism. Bărbatul care a sunat la 112 era în trafic, la volanul unei mașini, și a alertat-o totodată și pe proprietara mașinii, o tânără în vârstă de 25 de ani.
La fața locului au ajuns pompierii de la Detașamentul Vatra Dornei, care au stins incendiul. Mașina, o Skoda Fabia, a ars în proporție de aproximativ 50%. Inițial, în cadrul anchetei preliminare, pompierii au stabilit că incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit la compartimentul motor, la un conductor electric defect.
Polițiștii ajunși la fața locului au găsit însă indicii că autoturismul a fost incendiat pe dedesubt cu un material inflamabil.
Comisarul Ionuț Epureanu, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, a declarat: „Pe parcursul cercetării locului faptei, care a fost efectuată de polițiștii Biroului de Investigații Criminale – Poliția Municipiului Vatra Dornei, cu ocazia examinării în detaliu a autoturismului au fost descoperite indicii cu privire la săvârșirea unei fapte intenționate”.
Suspectul de incendiere, identificat în trafic, împreună cu un tânăr care s-a ales și el cu dosar penal
După ce au vorbit cu proprietara mașinii și au coroborat mai multe informații, polițiștii au plecat în căutarea suspectului. În dimineața zilei de 23 octombrie, un echipaj rutier a tras pe dreapta, pe raza comunei Dorna Candrenilor, un autoturism la volanul căruia era un tânăr de 29 de ani. În dreapta șoferului era Ionel Buzilă, în vârstă de 36 de ani, din Dorna Candrenilor, fostul iubit al proprietarei mașinii.
Cei doi au fost conduși la sediul Poliției municipiului Vatra Dornei și audiați.
„Bărbatul de 36 de ani a recunoscut comiterea faptei de distrugere prin incendiere”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.
Cu dosar penal s-a ales și tânărul de la volanul mașinii. Polițiștii au consemnat în procesul verbal că acesta emana miros de alcool. Tânărul a refuzat însă să sufle în etilotest ori să-i fie recoltate probe biologice de sânge.
„Tânărului de 29 ani din municipiul Vatra Dornei i s-a întocmit dosar penal pentru refuz de la prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, cercetările fiind continuate pentru a se stabili eventuala participație a acestuia și la incendierea vehiculului”, se mai arată în comunicatul IPJ Suceava.
Anchetatorii bănuiesc că autorul s-a deplasat cu mașina tânărului la comiterea faptei, însă acesta neagă că are vreo legătură cu incendierea.



Recomandări

Atac în stil mafiot asupra unor polițiști suceveni care se aflau lângă un camion cu lemne care urma să fie confiscat

Atac în stil mafiot asupra unor polițiști suceveni care se aflau lângă un camion cu lemne care urma să fie confiscat
Atac în stil mafiot asupra unor polițiști suceveni care se aflau lângă un camion cu lemne care urma să fie confiscat

Campanie umanitară pentru o tânără care s-a născut în ziua în care i-a murit tatăl, apoi a fost crescută de stat. Are nevoie de o casă!

Campanie umanitară pentru o tânără care s-a născut în ziua în care i-a murit tatăl, apoi a fost crescută de stat. Are nevoie de o casă!
Campanie umanitară pentru o tânără care s-a născut în ziua în care i-a murit tatăl, apoi a fost crescută de stat. Are nevoie de o casă!

Băut și fără permis de conducere, a fost reținut după ce a depășit pe linie continuă mașinile de pompieri venite la accidentul prietenului său

Beat și fără permis, a depășit pe linia continuă, în timp ce gonea spre accidentul în care fusese implicat prietenul său, și el băut
Beat și fără permis, a depășit pe linia continuă, în timp ce gonea spre accidentul în care fusese implicat prietenul său, și el băut