Agenții Postului de poliție Dolhești au fost sesizați, joi dimineață, printr-o plângere făcută de un bărbat din satul Valea Bourei, comuna Dolhești, despre faptul că fiul său în vârstă de 38 ani, cu domiciliul în orașul Liteni, satul Corni, care locuia de aproximativ o lună de zile la el, a plecat în urmă cu 2 zile de la locuința sa și nu s-a mai întors. Conducerea postului de poliție a organizat căutarea celui dispărut cu un efectiv de cinci polițiști și aproximativ 20 de voluntari din sat, în zona satului Valea Bourei din comuna Dolhești, în apropierea pârâului Șomuzul Mic. În urma verificărilor și a căutărilor intense în întreg arealul, bărbatul dispărut a fost identificat chiar pe malul pârăului Șomuzul Mic.
Din cauza stării precare de sănătate în care se afla bărbatul, a fost solicitată intervenția unei ambulanțe, care l-a transportat la Spitalul Municipal Fălticeni, în vederea acordării de îngrijiri medicale. Primele cercetări au arătat că bărbatul nu are semne de violență pe corp, polițiștii cercetând acum circumstanțele dispariției acestuia.