Un bărbat în vârstă de 70 de ani, care locuiește singur într-un apartament din Gura Humorului, a ajuns la spital intoxicat cu monoxid de carbon și cu arsuri în zona cervicală după ce patul în care stătea a luat foc. Incendiul a fost anunțat sâmbătă seara, în jurul orei 22.30. Un locatar al blocului D 17 de pe bulevardul Bucovinei din orașul Gura Humorului a sesizat la 112 că iese fum dintr-un apartament. Un echipaj al Gărzii de Intervenție Gura Humorului a intervenit imediat la fața locului, dormitorul apartamentului fiind invadat de fum.
Conform plutonierului adjutant Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava „la marginea patului, pe podea, a fost găsit proprietarul, în vârstă de 70 de ani, conștient, dar intoxicat cu monoxid de carbon. Imediat, echipajul SMURD i-a acordat primul ajutor medical, după care l-a transportat la spitalul orășenesc, pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate”.
Ulterior, de la Spitalul orășenesc Gura Humorului bătrânul, Dumitru B. a fost transferat la Spitalul Județean Suceava, având arsuri de gradul II în zona cervicală.
Incendiul a fost stins înainte de a se extinde. Au ars patul, materiale textile, fiind degradate totodată mai multe bunuri din dormitor.
Din ancheta pompierilor rezultă că focul a izbucnit prin efect termic al curentului electric, produs de o lampă de iluminat cu improvizații.