Cu ocaua mică

Un bărbat care vindea produse contrafăcute de protecție a plantelor, prins în flagrant de polițiști

Un bărbat din Siret care vindea produse contrafăcute de protecție a plantelor a fost ridicat din plină stradă de polițiștii din cadrul Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Suceava, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Operațiuni Speciale Suceava.
Florin Dumitru Breabăn avea asupra sa 40 de recipiente a câte 500 g fiecare (cantitatea totală de 20 de kg) produse contrafăcute de protecție a plantelor, cu denumirea unei mărci originale DU PONT, respectiv produsul TITUS 25 DF.
Astfel de produse originale se vând pe piață cu sume uriașe, în acest caz fiind vorba de circa 125.000 de lei. Din primele cercetări s-a stabilit că marfa a fost cumpărată din Ucraina, iar bărbatul care o comercializa nu avea nici un document de proveniență.
Produsele au fost indisponibilizate în vederea expertizării și continuării cercetărilor, iar ancheta este în curs de derulare.

Recomandări

Noi percheziții la locuința lui Nicolae Goicea, în căutare de muniții și a unei arme letale deținute ilegal