Un bărbat care și-a agresat soția a fost arestat preventiv

Un bărbat în vârstă de 48 de ani, din Fălticeni, s-a ales cu dosar penal și a ajuns și în spatele gratiilor. Totul a plecat de la un incident care a avut loc în seara zilei de 24 mai, la domiciliul celor doi din Fălticeni. Femeia a sunat la 112 și a cerut ajutor pentru că ar fi fost agresată. Polițiștii au mers la fața locului și i-au găsit pe cei doi, ocazie cu care au aflat că motivul agresiunii a fost acela că bărbatul își suspecta soția că îi este infidelă.
Oamenii legii au ajuns la concluzia că există risc iminent, dar femeia a refuzat emiterea unui ordin de protecție pe motiv că va divorța și va pleca în străinătate. Câteva zile mai târziu, lucrurile s-au schimbat complet. Ancheta a fost preluată de un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni, care l-a pus sub acuzare pe soț pentru comiterea infracțiunii de ”violență în familie”. ”În timp ce se afla la domiciliul comun, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și al unei presupuse infidelități, a lovit-o pe soția sa, în repetate rânduri, cu pumnii, picioarele și cu un obiect înțepător, provocându-i leziuni care necesită pentru vindecare un nr. de 22-23 zile medicale”, au transmis procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni.
În cursul zilei de marți, 30 mai, bărbatul a fost dus în fața unui judecător de drepturi și libertăți de la Judecătoria Fălticeni care a emis un mandat de arestare pentru o perioadă de 30 de zile.

Recomandări

Trei examinatori și șase instructori auto, trimiși în judecată pentru corupție generalizată pentru permise în ”era” post-Obreja

Dosarul privind un șofer băut care a accidentat mortal un tânăr, plimbat în Camera Preliminară un an și jumătate

Fostul primar de la Șcheia, declarat nevinovat în dosarul în care a fost acuzat de 106 fapte de abuz în serviciu