Definitiv

Un bărbat care și-a accidentat cu mașina amicul de pahar și a adunat un șir de infracțiuni rutiere, trimis doi ani și două luni după gratii

Un bărbat în vârstă de 30 de ani, din comuna Dorna Arini, judecat pentru un adevărat șir de infracțiuni rutiere, a fost condamnat definitiv la o pedeapsă de doi ani și două luni de închisoare. Pedeapsa pe care o are de executat Ionuț Vasile Nacu a fost stabilită de Judecătoria Vatra Dornei și confirmată acum două zile și de magistrații de la Curtea de Apel Suceava. Ultima condamnare i s-a tras inculpatului după ce l-a accidentat cu mașina pe un prieten, asta în condițiile în care avea deja la activ o pedeapsă cu suspendare pentru consum de alcool la volan și avea permisul suspendat.
Pe 19 februarie, Ionuț Vasile Nacu a vrut să-și ducă un prieten acasă cu mașina, însă lucrurile au luat o turnură complicată. Scenariul după care s-a produs accidentul este unul cu accente comice.
Din cercetările polițiștilor dorneni a rezultat că șoferul, Ionuț Vasile Nacu, s-a oferit să-l conducă acasă pe respectivul prieten, numai că, din cauza gheții și a unei manevre imprudente, mașina a derapat și a intrat într-un șanț de pe drumul comunal Pârâul Ortoii. Proprietarul mașinii a mers la un alt prieten, care avea un tractor, pentru a-i cere ajutorul. Între timp, amicul de pahar a plecat spre casă pe jos. După ce a reușit să scoată mașina din șanț, șoferul a plecat după prietenul cu care petrecuse prin cârciumi. Când l-a ajuns din urmă, șoferul l-a lovit cu mașina pe amicul său care se deplasa pe marginea drumului, după care l-a urcat în mașină și l-a transportat acasă. Bărbatul accidentat a ajuns ulterior la spital.
În urma verificărilor făcute de polițiști s-a constatat că autoturismul condus de bărbatul de 30 de ani nu era înmatriculat, iar numărul de înmatriculare pe care îl avea aplicat era fals. Ionuț Vasile Nacu a fost pus sub acuzare pentru un șir întreg de infracțiuni: „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată”, „punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”, „punerea în circulație sau conducerea unui vehicul cu număr fals de înmatriculare”, „vătămare corporală din culpă” și „părăsirea locului accidentului”.
În urma cumulări pedepselor a rezultat sentința finală de doi ani și două luni de închisoare

Recomandări

Un bărbat a comis un accident soldat cu două victime, iar un prieten a încercat să își asume totul. Ambii au acum dosare penale

Un biciclist beat a scăpat cu leziuni ușoare și cu o amendă de 2000 de lei, după ce a ieșit în fața unei mașini

Autorul accidentului în care a murit fratele său, arestat preventiv pentru ucidere din culpă și alcoolemie de 2,5 la mie

Autorul accidentul în care a murit fratele său, arestat preventiv pentru ucidere din culpă și alcoolemie de 2,5 la mie
Autorul accidentul în care a murit fratele său, arestat preventiv pentru ucidere din culpă și alcoolemie de 2,5 la mie