Un bărbat în vârstă de 54 de ani, din Rîșca, a ajuns la Spitalul Județean „Sf. Ioan cel Nou” în urma unei tentative de suicid chiar în ultima zi de Paște. Bărbatul, G.N., care se află sub tratament din cauza unei afecțiuni psihice, a băut cu alcool mai multe tablete de miofilin și algocalmin. El a fost adus în comă la spital și a stat 24 de ore în Secția de Anestezie și Terapie Intensivă. În urma tratamentului, starea lui s-a ameliorat, ieri dimineață pacientul fiind transferat în Secția de Medicină Internă. Acesta a povestit că a dorit să își pună capăt zilelor din cauză că familia lui i-a întors spatele și a mărturisit că viața lui poate fi subiect de roman. G.N. spune că soția lui a plecat într-o zi să-l ia de la grădiniță pe fiul lor cel mic și nu s-a mai întors acasă, la Rîșca. Bărbatul susține că în urmă cu ceva vreme nevasta l-a părăsit și a plecat la Timișoara, de unde provine familia ei, și asta pentru că femeia avea un amant. La scurtă vreme după ce s-a stabilit la Timișoara, aceasta și-a revendicat cei 7 copii, la Rîșca rămânând în final să locuiască împreună cu tatăl său doar o fiică în clasa a IX-a. De Paște, G.N. s-a dus la Timișoara să petreacă sărbătorile alături de soție și copii, dar aceștia l-au dat pe ușă afară, motiv pentru care bărbatul s-a supărat foarte tare și a decis că nu mai merită să trăiască. El susține că a fost fotograf în Timișoara și că din banii câștigați din această meserie a reușit să ridice o casă la Rîșca și să se mute aici, împreună cu familia. El spune că este „pierdut” în condițiile în care propria familia îl reneagă.





