Un bărbat a murit după ce a fost prins sub lemnele pe care le transporta cu o căruță

Lemn transportat cu căruța
Lemn transportat cu căruța

Un bărbat care tocmai cumpărase lemne de la pădure a murit după ce căruța s-a răsturnat pe un drum forestier, iar el a fost prins sub încărcătură. Incidentul s-a petrecut miercuri, în jurul prânzului.
Polițiștii Secției 13 Poliție Rurală Bălcăuți au fost sesizați prin 112 cu privire la faptul că o persoană ce transporta lemne prin pădurea din comuna Zamostea cu un atelaj hipo a decedat, fiind prinsă sub încărcătura de lemne ce a căzut din atelaj.
Din cercetări s-a stabilit că în jurul orei 12.00, bărbatul de 34 ani, din satul Gropeni, comuna Bălcăuți, s-a deplasat în pădurea de pe raza comunei Zamostea cu un atelaj hipo tractat de doi cai și a achiziționat de la pădurar 2 mc de lemn, specia fag, pe care i-a încărcat în atelaj, asigurând încărcătura cu trei centuri.
Din locul de încărcare s-a deplasat cu atelajul spre localitatea Șerbăuți, circulând pe drumuri forestiere. După ce a parcurs circa 2 km, a ajuns într-o zonă cu denivelări acoperite de bălți în care atelajul s-a răsturnat în partea stângă a direcției de deplasare. Victima nu a reușit să sară din atelaj întrucât s-a agățat cu piciorul drept de hățuri și a fost prinsă cu membrele și corpul sub încărcătura de lemne.
Bărbatul a fost găsit decedat în jurul orei 14.30 de un pădurar, care a sunat la 112.
La fața locului s-a deplasat și un echipaj SMURD, care a constatat decesul.
Pentru a clarifica împrejurările în care bărbatul a decedat, s-a dispus efectuarea unei autopsii medico-legale.
Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Municipal Rădăuți.
„În cauză s-a întocmit dosar penal cu privire la infracțiunea de ucidere din culpă”, se precizează în comunicatul poliției.

Recomandări

S-a lăsat cu cătușe după o bătaie începută într-o casă și continuată pe stradă. Victima a făcut un live pe rețele

Un inconștient cu permisul suspendat, în arest după ce a fugit de polițiști pe străzile Sucevei și a intrat cu mașina într-un parc

Premieră în lumea afaceriștilor ilegali cu lemn: Patronul Pensiunii Codrii Bucovinei și un angajat, reținuți și propuși pentru arestare pe 30 de zile