Un bărbat a ieșit cu barca pe un iaz și a fost găsit înecat

Un bărbat a ieșit cu barca pe un iaz și a fost găsit înecat
Un bărbat a ieșit cu barca pe un iaz și a fost găsit înecat

Un bărbat și-a pierdut viața în după-amiaza zilei de luni, iar cel mai probabil este vorba de un înec. Iazul se află pe raza comunei Bosanci, iar firma care îl deține este din Fălticeni. La un moment dat, bărbatul care era angajat ca muncitor piscicol a urcat în barcă și a plecat pe iaz pentru o serie de activități de sezon. În jurul orei 16.30, administratorul iazului a observat că muncitorul nu a mai revenit, motiv pentru care s-a dus să vadă ce se petrece. A observat barca lângă mal, iar bărbatul era în apă, în stare de inconștiență. Împreună cu un alt coleg, administratorul a scos trupul din apă și au început manevre de prim ajutor, fiind solicitat, în paralel, și ajutorul unui echipaj medical. Acesta a ajuns la fața locului, iar singurul lucru pe care l-a putut face a fost acela de a constata decesul. Reprezentanții Serviciului de Medicină Legală Suceava urmau să facă autopsia și să stabilească exact cauza morții.

Recomandări

La perchezițiile de la cabana primarului Reziuc din Dragomirna nu a fost găsit pistolul cu care și-ar fi amenințat concubina

Primarul din Mitocu Dragomirnei, Radu Reziuc, și-a agresat concubina și ar fi amenințat-o cu un pistol
Primarul din Mitocu Dragomirnei, Radu Reziuc, și-a agresat concubina și ar fi amenințat-o cu un pistol

Un mort și trei răniți după ce un microbuz a fost ciocnit frontal de un tir, între Stroiești și Ilișești

Și-a lăsat acasă brățara electronică de supraveghere și a fost găsită în patul soțului cu care nu avea voie să se întâlnească