Un bărbat a fost împușcat în picior, după ce s-a repezit la polițiști cu o sabie

Un bărbat a fost împușcat în picior de un polițist, după ce a încercat să atace cu o sabie agenții veniți să aplaneze un conflict între două familii de romi, în zona Piața Iancului din Capitală, au declarat pentru MEDIAFAX surse din Poliție. Potrivit surselor citate, polițiștii Secției 9 au mers pe strada Sachelarie Visarion, din zona Piața Iancului, din Sectorul 2, pentru a aplana un conflict violent între două familii vecine.Chiar și după apariția polițiștilor, oamenii au continuat să se lovească, motiv pentru care agenții au tras două focuri de avertisment. Unul din bărbații implicați în scandal s-a repezit atunci cu o sabie către echipajul de poliție, moment în care unul dintre agenți l-a împușcat în picior.Bărbatul rănit a reușit să fugă și a intrat într-o curte, după care a mers cu o mașină, fiind oprit de polițiști în trafic.În urma conflictului între cele două familii, trei persoane au avut nevoie de îngrijiri la spital, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență București, Daniel Vasile.

Recomandări

Individul care a sărit cu drujba la polițiști și a fost împușcat în mâini, mutat din spital în arest la domiciliu

Polițiștii suceveni le pun tot mai des brățări electronice agresorilor: ultimul pe listă, un bărbat care și-a agresat soția și fiica

Polițiștii suceveni le pun tot mai des brățări electronice agresorilor: ultimul pe listă, un bărbat care și-a agresat fiicele și soția

Șofer fugar urmărit din Suceava, oprit abia în zona Pașcani, unde a trecut prin barajul cu țepi al polițiștilor