Cercetat

Un bărbat a ajuns după gratii, după ce a furat mai multe butelii din curtea unei case

Bărbatul a furat mai multe butelii și a încercat să le comercializeze
Bărbatul a furat mai multe butelii și a încercat să le comercializeze

Un bărbat din Suceava a fost reținut în spatele gratiilor, după ce a furat mai multe butelii și a încercat să le comercializeze.
Incidentul a fost semnalat duminică prin intermediul unui apel la 112, de către o persoană care l-a văzut pe bărbat în timp ce sustrăgea buteliile din curtea unui imobil unde se afla un punct de desfacere a buteliilor, de pe strada Gheorghe Doja din municipiul Suceava. O patrulă de siguranță publică venită pentru cercetări în zonă a depistat opt butelii plasate în fața unui bloc de pe aceeași stradă și alte șase butelii abandonate în fața unei firme și pe o bancă din apropierea sediului acesteia.
În scurt timp a fost depistat și autorul furtului, un bărbat de 54 de ani, din municipiul Suceava, care a fost localizat de polițiști în scara unui bloc, după ce reușise să comercializeze o butelie unei persoane. Valoarea prejudiciului a fost de circa 4.000 de lei și a fost recuperat în timpul intervenției poliției. În urma audierilor, duminică seara a fost emisă pe numele său o ordonanță de reținere pentru 24 de ore pentru comiterea infracțiunii de furt, bărbatul fiind încarcerat în arestul IPJ Suceava.
În cursul zilei de luni el a fost prezentat în fața procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, care au luat măsura cercetării în continuare a acestuia în stare de libertate.

Recomandări

Deputatul AUR de Suceava Petru Negrea are interdicție de intrare în Ucraina și spune că a fost tratat umilitor la granița cu țara vecină

Deputatul Petru Negrea: „Trebuie să construim o Românie în care persoanele cu dizabilități beneficiază de servicii reale și de tratament corect”
Deputatul Petru Negrea: „Trebuie să construim o Românie în care persoanele cu dizabilități beneficiază de servicii reale și de tratament corect”

O autoutilitară în valoare de 70.000 de lei, confiscată după două transporturi ilegale de lemn în valoare de 2.000 de lei

Închisoare cu suspendare în urma unui groaznic accident după ce un autoturism s-a oprit pe linie, în fața unui marfar

O familie cu mai mulți copii din satul Ciumârna și-a pierdut recent casa și toată agoniseala în urma unui incendiu