Un băiețel de cinci luni din județul Neamț a murit din cauza rujeolei, numărul deceselor datorate acestei boli ajungând astfel la 34, potrivit reprezentanților Institutului Național pentru Sănătate Publică, scrie Mediafax.Potrivit Ministerului Sănătății, de la demararea campaniei de vaccinare, au fost imunizați 67.000 de copii, 40.000 nefiind găsiți la domiciliu, în timp ce rata de refuz a vaccinării a fost de 12%. Legea vaccinării a fost aprobată de către Guvern și urmează să fie dezbătută de către Parlament.Potrivit proiectului Legii vaccinării, părinții au obligația de a se prezenta la medicul de familie, chiar dacă refuză vaccinarea copilului, caz în care riscă să fie audiați de Comisia județeană de vaccinare, în caz contrar amenzile ajungând și la 10.000 de lei, potrivit proiectului Legii vaccinării.




