Un băiat de 6 ani a fost luat de apele râului Suceava, iar fratele lui de 14 ani a fost salvat cu un elicopter



Un băiat de șase ani a fost luat de apele râului Suceava, iar fratele său de 14 ani a fost salvat de un elicopter din mijlocul apelor, în zona Nisipitu. Tragedia s-a produs luni noaptea, în timp ce cei doi frați se aflau la pescuit pe râul Suceava. La un moment dat minorii au fost surprinși de o viitură, cei doi încercând să se adăpostească pe o insulă din mijlocul râului. Pe insulă nu a reușit să ajungă însă decât Dumitru Piteleac, de 14 ani, fratele acestuia, Costel, fiind luat de ape. Imediat localnicii au sunat la 112 pentru a cere sprijinul autorităților. Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava au încercat să intervină cu o barcă pentru salvarea băiatului de 14 ani, însă apele crescute ale râului Suceava au făcut intervențiile să nu aibă succes. La scurt timp, la fața locului au ajuns și președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur și prefectul județului Sorin Popescu, aceștia solicitând Ministerului Administrațiilor și Internelor un elicopter special echipat pentru intervenții pe timp de noapte. Elicopterul a ajuns la Nisipitu în jurul orei 5:00 dimineața, băiatul fiind salvat după circa 10 ore, timp în care a stat izolat în mijlocul apelor. Dumitru Piteleac a fost transportat de urgență la spitalul din Rădăuți pentru a fi consultat de medici. Echipele de intervenție îl caută și în momentul de față pe fratele acestuia.