– Acesta a recurs la gestul extrem din cauza certurilor repetate și a bătăilor primite de la concubinul mamei sale
Un adolescent în vârstă de 15 ani, din Suceava, s-a aruncat joi seara de la etaj, de la peste 5 metri înălțime, pentru a-și pune capăt zilelor. Băiatul, I.A., elev în clasa a VIII-a, a ajuns la Spitalul Județean „Ioan cel Nou” cu o contuzie toracică, fiind internat în Secția de Chirurgie Infantilă. Medicii spun că adolescentul nu se află în stare gravă, dar că are nevoie de ajutor de specialitate. Acesta a recurs la gestul extrem din cauza certurilor repetate și a bătăilor primite de la concubinul mamei sale. De altfel, medicii care îl îngrijesc pe I.A. au solicitat ca el să fie consultat și de către un neuropsihiatru.
Adolescentul ne-a povestit ieri că s-a săturat de tratamentul la care este supus de concubinul mamei, un bărbat violent, consumator înrăit de băuturi alcoolice. Copilul spune că acesta îl înjură mereu, îl lovește și aruncă în el cu tot felul de obiecte găsite prin casă. I.A. a mărturisit că tatăl său natural a murit în urmă cu 4 ani de zile și că de ceva vreme mama sa are o relație cu bărbatul violent. „Nu îi convine nimic și spune că nu îl ascult. Mă înjură toată ziua și aruncă după mine cu obiecte. Casa este a mamei mele și zilele acestea i-a spus să plece, să ne lase în pace, că este alcoolic și ne face rău… El însă nu vrea să audă de plecare. Eu nu mai am frați, sunt singur. Am sărit de la etaj ca să scap de el, că efectiv nu mai știu ce să fac să ies din situația asta”, a spus copilul.
I.A. a mai spus că este elev în clasa a VIII-a și că în mod normal ar trebui să fie lăsat să se pregătească pentru examenul de Capacitate.
La Reanimarea Spitalului Județean a ajuns și o adolescentă de 16 ani, din Suceava, care a luat un cocteil de medicamente pentru a-și pune capăt zilelor din cauza unor probleme de familie. Tentativa de suicid este cercetată de polițiștii de la Antidrog, printre medicamentele ingurgitate de adolescentă aflându-se și sedative care se eliberează de farmacii în regim special.





