Un incendiu izbucnit duminică la prânz în municipiul Câmpulung Moldovenesc a distrus un autoturism și două garaje. Focul a fost anunțat în jurul orei 13.00, la fața locului ajungând angajații Detașamentului de Pompieri Câmpulung Moldovenesc, care au fost nevoiți să intervină cu două autospeciale pentru localizarea și lichidarea flăcărilor. La sosirea echipajelor ardeau două garaje și exista pericolul de propagare a flăcărilor la construcțiile aflate în vecinătate. Flăcările au distrus cele două garaje construite din lemn și acoperite cu tablă, pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați. Au mai ars în interiorul uneia dintre clădiri un autoturism și mai multe materiale depozitate în interior, degradându-se uneltele pentru reparații auto, piese de caroserie, un motor și o butelie de aragaz. În timpul incendiului flăcările au afectat și celălalt garaj, în care au ars lucrurile din interior, acoperișul pe 40 de metri pătrați și un perete din lemn pe 20 de metri pătrați. Cercetările întreprinse de pompieri după lichidarea incendiului au arătat că acesta a izbucnit ca urmare a unui foc deschis în interiorul unui garaj, polițiștii urmând să stabilească împrejurările în care s-a produs aprinderea acestuia. Incendiul a fost lichidat după circa două ore de intervenție, pompierii reușind să salveze casa de locuit și anexele din preajmă.





