Obstacol viu

Un autoturism în care se aflau trei jandarmi s-a izbit într-o vacă pe DN 17

Autoturismul Fiat Bravo în care se aflau cei trei jandarmi

Trei jandarmi care se întorceau aseară de la serviciu, venind de la Gura Humorului spre municipiul Suceava, au avut parte de un moment de cumpănă, după ce s-au trezit în față cu o bovină. Accidentul a avut loc în jurul orei 20, pe Drumul Național 17, care leagă Suceava de Ardeal, între Păltinoasa și Ilișești. Cei trei se aflau într-un autoturism Fiat Bravo, proprietatea unuia dintre ei, iar șoferul nu a mai putut evita obstacolul neașteptat din mijlocul drumului național european. Mașina a lovit animalul, după care a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de o femeie. Echipajele de salvatori de la Detașamentul de Pompieri Suceava au găsit la fața locului cele două mașini avariate, însă animalul dispăruse. Din fericire, consecințele accidentului nu păreau a fi grave. Din cei patru oameni care se aflau în cele două mașini, doar unul dintre jandarmi acuza leziuni mai serioase și a fost transportat la Spitalul Județean Suceava, pentru investigații mai amănunțite. La fața locului au ajuns polițiștii rutieri, care au demarat cercetări pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul. Cert este că mai mulți martori au confirmat că pe carosabil s-a aflat o bovină.

Celălalt autoturism implicat în accident
Celălalt autoturism implicat în accident
Un autoturism în care se aflau trei jandarmi s-a izbit într-o vacă pe DN 17
Un autoturism în care se aflau trei jandarmi s-a izbit într-o vacă pe DN 17
Un autoturism în care se aflau trei jandarmi s-a izbit într-o vacă pe DN 17
Un autoturism în care se aflau trei jandarmi s-a izbit într-o vacă pe DN 17
Un autoturism în care se aflau trei jandarmi s-a izbit într-o vacă pe DN 17
Un autoturism în care se aflau trei jandarmi s-a izbit într-o vacă pe DN 17
Un autoturism în care se aflau trei jandarmi s-a izbit într-o vacă pe DN 17
Un autoturism în care se aflau trei jandarmi s-a izbit într-o vacă pe DN 17
Un autoturism în care se aflau trei jandarmi s-a izbit într-o vacă pe DN 17
Un autoturism în care se aflau trei jandarmi s-a izbit într-o vacă pe DN 17
Autoturismul Fiat Bravo în care se aflau cei trei jandarmi
Autoturismul Fiat Bravo în care se aflau cei trei jandarmi

Recomandări

Închisoare cu suspendare în urma unui groaznic accident după ce un autoturism s-a oprit pe linie, în fața unui marfar

Un șofer în vârstă de 19 ani a călcat accelerația prea tare, iar BMW-ul în care se mai aflau trei prieteni s-a oprit într-un cap de pod

Patru tineri au ajuns la spital după ce mașina cu care circulau a intrat într-un cap de pod