Un autoturism în care se aflau doi tineri a fost lovit violent de trenul Suceava-Iași

Un autoturism în care se aflau doi tineri a fost lovit violent și avariat grav după ce a ieșit în fața unui tren care circula de la Suceava la Iași, în apropiere de Târgu Frumos.

În autoturism se aflau doi tineri de 21 de ani, care, surprinzător la cum arată mașina, au fost găsiți de pompierii militari conștienți și aparent fără leziuni grave.

Conform colegilor de la Roman 24 online, trenul de pasageri IR 11040, care circula pe ruta Suceava–Iași, a intrat în coliziune cu un autoturism la o trecere la nivel cu calea ferată din localitatea Războieni, comuna Ion Neculce.

Trenul implicat aparține operatorului privat Regio Călători.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași, în urma impactului au rezultat două victime aflate în mașină, ambii bărbați în vârstă de 21 de ani.

După evaluarea medicală la fața locului, tinerii au fost transportați la spitalul din Târgu Frumos, pentru investigații suplimentare și îngrijiri de specialitate.

Un autoturism în care se aflau doi tineri a fost lovit violent de trenul Suceava-Iași
Un autoturism în care se aflau doi tineri a fost lovit violent de trenul Suceava-Iași

Recomandări

Unul dintre tinerii săltați pentru trafic de cocaină a făcut recent mai multe tranzacții în Suceava cu același drog de mare risc

Flagrant la o tranzacție de aproape un kilogram de cocaină, în parcarea unui centru comercial din Suceava

Un bărbat este în stare gravă, după ce autoturismul în care era, scăpat de sub control într-o curbă, s-a lovit de un autotren

Un tânăr fără permis și pozitiv la amfetamină a gonit în trafic, pe raza mai multor localități, în încercarea de a „salva” droguri de mare risc