Un autoturism Hyundai parcat pe strada Ștefan cel Mare, din municipiul Suceava, a fost distrus cu pietre în toiul nopții, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava.
Proprietarul mașinii, Costel O., în vârstă de 40 de ani, a sesizat poliția miercuri dimineață, în jurul orei 7:30, distrugerea având loc în noaptea precedentă.
„La fața locului polițiștii au constatat următoarele: autoturismul în cauză prezintă geamul stânga față și parbrizul sparte, pe capota față și pe podul pedalier stânga fața fiind găsite două pietre”, precizează poliția, fiind întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de distrugere.