Un autoturism a luat foc după un impact cu o autocisternă. Sunt mai multe victime

Accident cu mai multe persoane decedate
Accident cu mai multe persoane decedate

Un grav accident rutier a avut loc în a doua zi de Crăciun, pe E 85, la Roșiori-Forăști. Un autoturism și o autocisternă de transport lapte s-au ciocnit iar primul a luat foc și a ars violent.
Veștile de la locul accidnetului nu sunt deloc bune:
”Din primele verificări s-a constatat ca autocisterna circula pe direcția Roman către Suceava și era încărcată cu produse lactate. În autocisterna se afla șoferul și soția acestuia, care au suferit leziuni minore, fiind transportați la unitate medicală. Autoturismul ar fi circulat din sens opus, însă în momentul impactului a luat foc, până la acest moment incendiul neputând fi stins, astfel încât nu se poate preciza cu exactitate numărul victimelor”, a transmis, în jurul orei 13.45, comisarul-șef Ionuț Epureanu, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
Traficul a fost deviat pe rute ocolitoare, cu dirijare prin echipaje de poliție din cadrul IPJ Iași și IPJ Suceava.
La fața locului intervin pompierii militari, cu două autospeciale de stingere, o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul a două echipaje SAJ.
”Două persoane, aflate în autocisternă, au fost preluate de către echipajele medicale și paramedicale. Acestea sunt conștiente și cooperante și vor fi transportate la spital.
În ceea ce privește autoturismul, incendiul a fost lichidat, dar mașina este distrusă în totalitate. Pompierii și polițiștii criminaliști vor stabili câte persoane s-au aflat în autoturism. Din nefericire, nu există supraviețuitori”. a transmis și ISU Suceava

Recomandări

Atac în stil mafiot asupra unor polițiști suceveni care se aflau lângă un camion cu lemne care urma să fie confiscat

Judecătorii au întors o decizie care îl scăpa de pușcărie pe un tânăr care a provocat un accident mortal pe trecerea de pietoni și a fugit

Accidentul de la ieșirea din Suceava, provocat de o tânără șoferiță de 18 ani, care a pătruns pe contrasens