Un autocar din județul Suceava în care se aflau peste 80 de persoane care se îndreptau spre Germania a ars aproape în întregime, în noaptea de marți spre miercuri, după ce a luat foc pe DN 17, în Pasul Tihuța, fără a exista victime, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Bistrița-Năsăud, incendiul s-a petrecut la granița dintre județele Bistrița-Năsăud și Suceava, puțin după miezul nopții.
„Autocarul în care se aflau peste 80 de persoane venea dinspre Suceava și se îndrepta spre Bistrița, cu destinația Germania. A făcut scurtcircuit la motor și a luat foc. Mașina a ars în proporție de 90%, iar remorca acesteia, încărcată cu bagaje, în proporție de 50%. Fiind distanță mare între Bistrița și Pasul Tihuța, am ajuns cu două autospeciale la locul intervenției, la ora 02.13 și am reușit să stingem incendiul la 3.40”, a declarat plutonierul Marius Mureșan de la ISU Bistrița-Năsăud.
Potrivit acestuia, pasagerii au reușit să iasă la timp din autocar, fără ca vreunul dintre aceștia să fie rănit.
„Autocarul avea rezervoarele pline cu carburant fiindcă urma să plece spre Germania. Din fericire, nu s-a produs o explozie. Oricum, pe durata intervenției traficul rutier pe DN 17 a fost blocat în Pasul Tihuța”, a mai spus Marius Mureșan, precizând că pentru stingerea focului au intervenit 11 pompieri.
Pasagerii autocarului au fost preluați de alte mașini trimise de firma de transport.