Un autocar în care se aflau 49 de suporteri ai echipei de fotbal Oțelul Galați a luat foc, ieri după-amiază, pe DN 2 (E 85), la granița județelor Vrancea și Bacău.
Șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea, locotenent colonel Flaviu Chișchiop, a declarat pentru MEDIAFAX că incendiul a fost anunțat la ISU Bacău de către pasageri ai autocarului, iar ulterior, la ora 16.15, a fost anunțat și ISU Vrancea.
Potrivit sursei citate, la fața locului au fost trimise două autospeciale de la Detașamentul de pompieri Adjud, cu zece subofițeri, iar la momentul în care aceștia au ajuns autocarul era cuprins de flăcări în întregime.
Șeful ISU Vrancea a precizat că autocarul a fost distrus aproape complet în urma incendiului, însă nici o persoană nu a fost rănită, toți pasagerii reușind să iasă la timp din mașină.
Suporterii care se aflau în autocarul ce a luat foc au fost preluați de alte autocare cu suporteri care circulau în același convoi, plecând spre Piatra Neamț.
În autocarul care a luat foc se aflau 49 de pasageri, iar aceștia și-au continuat călătoria spre Piatra Neamț cu alte autocare care se aflau în convoiul plecat de la Galați.
Potrivit autorităților aflate la fața locului, pasagerii au plecat în siguranță spre destinație, fără ca vreunul dintre ei să fie rănit.
De la Galați plecaseră spre Piatra Neamț 13 autocare cu suporteri, plecarea fiind organizată de clubul Oțelul, cu mașini ale unei firme private de transport din Galați.
Aseară, la Piatra Neamț s-a disputat Supercupa României, între deținătoarea titlului Ligii I, Oțelul Galați, și câștigătoarea Cupei, Steaua București.